Cum a făcut Ceaușescu crize pentru două felii de parizer

Publicat: 25 mart. 2024, 08:25, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în LIFESTYLE , ? cititori
Cum a făcut Ceaușescu crize pentru două felii de parizer

Ceaușescu era renumit pentru fixitatea ideilor sale. Tot de aici s-a tras și faptul că, într-o zi, a făcut crize pentru două felii de parizer.

Pentru Ceaușescu, gustarea de la ora 10 era o chestiune imuabilă. Trebuiau să se petreacă evenimente prea însemnate ca să treacă peste această gustare.

La fel de strict ca obiceiul, era și meniul gustării de la ora 10. Invariabil, acesta consta dintr-un covrig făcut în secția „Specială” de la „Spicul”, una-două felii de parizer și un iaurt sau chefir. Covrigul nu îl mânca decât pe jumătate, căci se știa diabetic și se temea de boală, cu toate încurajările profesorului Iulian Mincu, care îl îngrijea.

Generalul de securitate Marin Neagoe, care a fost aghiotantul lui Nicolae Ceaușescu din 1954 și până în 1989, a povestit și un episod devenit istoric, legat de ujina dictatorului.

Într-una din zile, către seară, lui Ceaușescu i s-a făcut foame. Ca atare, s-a dus la frigiderul aflat în oficiul birouli său și a început să caute. Știa că lăsase două felii de parizer de la gustarea de la ora 10. Doar că, indiferent cât a căutat, n-a găsit parizerul. Atunci l-a chemat pe Neagoe, ca să îi ordone să facă o anchetă ca să afle cine i-a luat mezelul. Dar aghiotantul lui a fost pe fază. Când a fost întrebat „Neagoe, de ce ați aruncat parizerul?”, acesta i-a răspuns, senin: „Nu l-am aruncat, tovarășe Președinte! L-am mâncat, că mi se făcuse foame.”

Ceaușescu se aștepta la orice răspuns, dar numai la acesta nu. După o secundă de gândire, a replicat:„Foarte bine! Așa, să nu aruncați mâncarea! Luați, dar să nu cumva să vă prind că aruncați!”. Astfel, incidentul s-a încheiat pașnic.

Un alt lucru de care Marin Neagoe și-a amintit, este cât de râvniți erau covrigii lui Ceaușescu. Adesea, superiorii săi pe linie ierarhică, respectiv generalul Iulian Vlad și Aurel Rogojanu, precum și alți colegi, îl vizitau ca să guste din covrigii comandă specială. În astfel de ocazii, aghiotantul li Ceaușescu era silit să ridice telefonul și să comande câte un lot suplimentar.