Cum se fac contestațiile la Evaluarea Națională

Contestațiile la Evaluarea Națională 2021 se vor putea depunde începând de astăzi. Absolvenții de gimnaziu care sunt nemulțumiți de notele pe care le-au obținut la Evaluarea Națională pot să depună contestație, împreună cu părinții, în premieră și în format online.

Candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Candidații care depun sau transmit prin mijloace electronice contestații completează, semnează și depun sau transmit prin mijloace electronice o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestuia.

Media obținută la Evaluarea Naţională de la finalul clasei a VIII-a este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.

Fiecare lucrare contestată este reevaluată și notată de câte doi profesori

 Evaluarea lucrărilor de examen se face „cu respectarea strictă a baremului”, pe baza unui punctaj pe scara 1-100; se acordă 90 de puncte pentru răspunsurile corecte și complete și 10 puncte din oficiu. După evaluare, fiecare profesor stabilește nota prin împărțirea la 10 a punctajului obținut de elev, fără rotunjire, și o trece pe lucrare, se arată în metodologie.

În cadrul etapei de contestații, notele puse după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. Dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie, formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. “Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare”, se arată în ordin. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.

Nota finală reprezintă media aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori, fără rotunjire. Nota finală este trecută pe lucrare de către președintele comisiei, în prezența profesorilor evaluatori, și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.

Nota de la contestații este definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota primită inițial. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de elev la proba respectivă.

Admiterea la liceu 2021

După ce susțin Evaluarea Națională 2021, absolvenții clasei a VIII-a mai au de parcurs un pas important înainte de a trece în a IX-a – admiterea la liceu 2021.

Înscrierea în clasa a IX-a învăţământ liceal preuniversitar de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80% şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere

MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obţinută la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a

Rezultate Evaluarea Națională 2021

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungita

Valabilitatea cardurilor de energie, prelungită. Până când pot fi folosite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii își pot plăti facturile din banii Guvernului pentru o perioadă mai lungă. Valabilitatea cardurilor...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...