Cum va fi vremea de Paște? Prognoza meteo pentru luna aprilie

Publicat: 29 mart. 2022, 16:31, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Cum va fi vremea de Paște? Prognoza meteo pentru luna aprilie

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale la începutul lunii aprilie, apoi vremea se încălzeşte şi pe alocuri va fi mai cald decât ar trebui în această perioadă din an, spun meteorologii, care au transmis, marţi, prognoza pentru următoarele 4 săptămâni.

Prognoza meteo săptămâna 28 martie – 4 aprilie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo săptămâna 4 – 11 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale, local excedentare la munte.

Prognoza meteo săptămâna 11 – 18 aprilie

Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară în majoritatea regiunilor.

Prognoza meteo săptămâna 18 – 25 aprilie

Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână se vor situa în general în jurul celor normale pentru această perioadă, în toată ţara.