Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

În următoarele trei săptămâni valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, la nivelul întregii țări, iar cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în prima parte a intervalului și apropiate de normal către mijlocul lunii octombrie, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, în săptămâna 21 – 28 septembrie, temperatura aerului va fi mai mare decât normalul perioadei, în toate regiunile ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de vest a ţării şi în regiunile nord-estice. De asemenea, regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi în sud-estul extrem. Excepţie vor face regiunile din nord-vestul teritoriului, unde cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil local excedentare.

În intervalul 28 septembrie – 5 octombrie, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general deficitare în regiunile sud-vestice şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Potrivit ANM, pentru săptămâna 5 -12 octombrie sunt anunţate temperaturi ce se vor situa uşor peste cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile extracarpatice, iar cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi în general deficitare, mai accentuat în regiunile sudice şi sud-vestice. În extremitatea estică a ţării regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În perioada 12 -19 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole