De ziua ta, iubit conducător! – poem pentru Klaus Johannis

Ne-am amintit că așa era protocolul obligatoriu în Epoca de Aur. Mari versificatori își suflecau mânecile și așterneau pe hârtie câte un poem omagial, câte o odă. Astăzi este ziua iubitului nostru conducător, Klaus Johannis. Înaripați de gândul celor 10 ani în care a condus Țara, copleșiți de bilanțul deprimant al acestora, cutezăm să potrivim niște rime, departe de talentul unor Alexandru Andrițoiu, Nicolae Dragoș, Corneliu Vadim Tudor, Victor Tulbure, Adrian Păunescu și alți uriași ai pupincurismul versificant din România.

Stimate Klaus, baciule Johannis,

e zi de slavă, zi de Înălțat!

Cuvintele se strâng în salbă

și rimele se-adună la scăldat.

Ești floarea mută a pasivității,

ești prova boantă, cu năsucul spart,

Ce-i dincolo de val? E luna moartă

și farul stins, și vântul mort în sart…

Te-ai ridicat pe umerii puternici

ai năzuinței unor umiliți,

Și ai promis că retrasezi destine,

că vom fi tari, viteji, uniți…

Dar faptele n-au apărut vreodată,

promisiunile s-au stins pe loc,

Ai fost, o, Klaus, doar o marmeladă,

un lider mut, o muscă-n poloboc….

Privind senin cum totul se petrece,

far neclintit, dar fără de lumini,

Ai fost mereu aici, dar parcă-n treacăt,

un paznic fără chei, printre rechini.

Și-n zi de slavă, lăudăm fotoliul

în care ai dormit netulburat,

Acoperit, blajin, cu doar lințoliul,

proiectului de Țară eșuat.

Am tot sperat că va suna trompeta

și vei sări ca ars să ne salvezi,

Trompeta a sunat, dar trotineta

te-a rătăcit, absurd, printre livezi,

Tu, cel ce-ai stat ca un tăcut apus,

la mesele de pace și război,

Cu chip de piatră și cu glas supus,

ești amintirea unor triste ploi.

Prin colbul țării ai trecut domol,

cu pași mărunți, dar fermi, pe loc,

Și ți-ai scris propria poveste,

purtându-ți Țara ca pe un breloc.

Tătucule Johannis, este ziua

când fluturăm batiste-nlăcrimați,

Și îți dorim o pensie de aur,

cu case multe, bere și cârnați!

Și-ți mai dorim, o, baciule Johannis,

să rumegi leuștean sfințit,

Să meditezi la lună și la stele,

și să te-ntrebi, mereu:

De ce-ai mințit?

Recunoaștem că am apelat prea puțin în această alcătuire la clasicele vorbe de alint cuvenite unui Mare Conducător: „cârmaci înţelept”, „conducător vizionar”, „strateg genial”, „stegar viteaz”, „al nostru Erou”, „eroul naţiunii”, „neobosit erou”, „cel mai de seamă erou printre eroii neamului”, „eroul păcii mondiale”, „ctitor de geniu”, „carpatic scut”, „simbol viu al năzuinţelor”, „stejar de vis, de-avînt, de omenie”, „vîntul care mişcă pădurea”, „marele tribun al neamului”, „fiu luminat al patriei”, „titan modern”, „marele contemporan” etc.

Acum, ce să facem, poate nici personajul nu ne-a prea îndemnat.