Deficitul care ne privește pe toți: ce riscăm dacă guvernul eșuează și noi rămânem nepăsători

Deficitul bugetar a ajuns la cote alarmante: în 2024 echivalentul a 27 de milioane de salarii medii, iar în 2025 depășește 31 de milioane. Această acumulare reflectă nu doar o proastă gestiune a finanțelor publice în trecut, ci și presiunea actuală asupra guvernului condus de Ilie Bolojan, chemat să stabilizeze situația fără a împinge România într-o recesiune severă.

Dilema guvernului Bolojan

Situația finanțelor țării este foarte gravă în acest moment și, în ciuda explicațiilor venite din stânga și din dreapta — de la guvernanți, politicieni de opoziție, economiști sau oameni de la TV — înțelegerea reală a situației este probabil mai complicată decât pare. Nimănui nu-i place austeritatea și nimănui nu-i place să i se taie din venituri pentru că trebuie să strângem cureaua. Expresia „să taie de la ei”, referindu-se la politicieni, nu are nicio logică. Guvernul condus de Ilie Bolojan se află într-o situație paradoxală: are pe masă un program de ajustare fiscală aprobat teoretic de toate partidele, dar aplicarea lui se lovește de rezistențe majore. Strategia oficială presupune două direcții clare:

1. Creșterea veniturilor bugetare – prin majorarea TVA și accizelor, dar și printr-o colectare mai eficientă a taxelor. Primele efecte se văd timid, însă impactul real va fi vizibil abia din 2026 încolo.

2. Reducerea cheltuielilor – prin restructurări administrative, diminuarea aparatului bugetar și tăieri punctuale.

Problema este că fiecare dintre aceste măsuri stârnește opoziție:

20:31, 10.08.2025 • ECONOMIE

FT: România riscă o nouă criză politică și economică în urma măsurilor de austeritate

15:15, 11.07.2025 • ECONOMIE

Grecia, la un deceniu după criză: redresare economică cu ecouri dureroase

• Sindicatele protestează la orice atingere adusă salariilor sau normelor de muncă (educație, administrație locală).

• Magistrații blochează reforme esențiale, mai ales pe tema pensiilor speciale, în ciuda presiunii exercitate de Uniunea Europeană.

• Coaliția guvernamentală este fragmentată: în timp ce premierul și echipa sa încearcă să ducă mai departe programul de ajustare, o parte dintre politicieni pun frână, fie din motive electorale, fie pentru protejarea propriilor „feude” administrative.

Această combinație face ca programul de redresare să avanseze greu, pas cu pas, cu riscul de a pierde credibilitatea în fața partenerilor externi și a piețelor financiare.

Dependența de finanțarea externă

Stabilitatea aparentă din prezent nu se datorează unei gestiuni interne solide, ci sprijinului extern. România a reușit să evite până acum șocuri majore asupra populației prin:

• împrumuturi externe consistente, care au acoperit deficitul public și de cont curent;

• fonduri europene nerambursabile și programe de sprijin ale Comisiei Europene.

Totuși, această situație este fragilă. Ratingul de țară (BBB- cu perspectivă negativă) ne plasează la limita inferioară a categoriei investiționale. În practică, asta înseamnă că:

• Orice criză guvernamentală sau eșec în aplicarea reformelor poate determina agențiile de rating să retrogradeze România în categoria „junk”.

• O asemenea decizie ar scumpi imediat finanțarea externă și ar limita drastic accesul la piețele internaționale.

• Consecința directă ar fi presiunea uriașă pe buget: dobânzi mai mari, refinanțări tot mai costisitoare și un cerc vicios în care banii împrumutați ar fi folosiți mai ales pentru plata datoriilor vechi.

Pe termen scurt, dependența de finanțarea externă „maschează” efectele deficitului asupra cetățenilor. Pe termen mediu și lung însă, dacă reformele nu sunt implementate consecvent, această plasă de siguranță se poate rupe, cu efecte sociale și economice severe.

Ce se întâmplă dacă guvernul eșuează?

1. Pe plan fiscal și bugetar

Un eșec al guvernului în reducerea deficitului ar forța statul să adopte măsuri de austeritate rapide și severe, cu efecte imediate asupra veniturilor populației și funcționării aparatului administrativ. Cele mai probabile măsuri sunt:

• Creșterea TVA până la 27% – aceasta ar majora semnificativ costul bunurilor și serviciilor de bază, alimentând inflația și reducând consumul populației. Sectorul privat și micii comercianți ar resimți presiuni directe, deoarece cererea scade și costurile cresc simultan.

• Reduceri salariale în sectorul public – similare celor aplicate în criza din 2010, dar cu un impact mult mai amplu, dat fiind că masa salarială bugetară a crescut considerabil în ultimii ani. Aceasta ar afecta nu doar funcționarii, ci și angajați din sănătate, învățământ și alte servicii publice esențiale.

• Înghețarea drepturilor salariale și amânarea pensiilor peste un anumit plafon – sporuri, prime și beneficii ar fi suspendate, iar pensionarii ar putea primi plăți doar parțiale. Această măsură ar fi fără precedent și ar provoca o ruptură profundă între stat și cetățeni, reducând dramatic încrederea publică în autorități.

Mecanismul este simplu: deficitul mare ar fi finanțat doar prin măsuri interne, forțând statul să-și reducă cheltuielile rigide și să prioritizeze plățile urgente, în detrimentul veniturilor curente ale populației.

2. Pe plan economic

Eșecul guvernamental ar genera un șoc imediat asupra piețelor financiare și economiei reale:

• Deprecierea accelerată a leului – scumpirea importurilor de energie, alimente și materii prime ar alimenta inflația și ar crea presiuni suplimentare asupra costurilor de producție.

• Creșterea dobânzilor bancare – băncile ar ajusta ratele pentru a compensa riscul perceput, afectând creditele ipotecare, creditele pentru IMM-uri și finanțările pentru investiții. Cererea de împrumuturi ar scădea, frânând activitatea economică.

• Reducerea puterii de cumpărare – salariile și pensiile tăiate, combinate cu inflația ridicată, ar reduce consumul intern, principalul motor al economiei românești.

• Creșterea șomajului – firmele afectate de costuri mai mari și de scăderea cererii vor fi forțate să concedieze angajați. Aceasta va alimenta cercul vicios al scăderii veniturilor și creșterii cheltuielilor sociale.

Practic, economia ar intra într-o spirală negativă, similară crizelor suverane observate în alte state cu deficit bugetar ridicat și finanțare externă instabilă.

3. Pe plan social

Efectele economice s-ar traduce rapid într-o criză socială profundă:

• Proteste și tensiuni sociale – nemulțumirea populației, combinată cu măsuri dure de austeritate, ar putea declanșa mișcări de stradă și o radicalizare a discursului politic.

• Erodarea încrederii în instituții – percepția că statul nu-și respectă obligațiile față de cetățeni ar afecta legitimitatea guvernului și funcționarea administrației publice.

• Fragmentare socială accentuată – tensiunile între sectorul public și privat, între generații (salariați vs. pensionari) și între regiuni (zone dezvoltate vs. mai puțin dezvoltate) ar crește, afectând coeziunea socială pe termen lung.

Consecința directă ar fi nu doar pierderea încrederii populației, ci și o instabilitate care poate prelungi criza economică, făcând și mai dificilă revenirea pe o traiectorie sustenabilă.

Un scenariu de criză comparabil cu Grecia

Experiența Greciei din 2010 oferă un precedent util pentru a înțelege riscurile la care se expune România dacă deficitul bugetar nu este gestionat corect și dacă reformele structurale eșuează. În cazul Greciei, acumularea de datorii, lipsa disciplinei fiscale și lipsa reformelor eficiente au dus la pierderea accesului la piețele financiare internaționale, la impunerea unor măsuri de austeritate extrem de dure și la retragerea masivă a capitalului privat și străin.

România, cu un deficit de peste 8% din PIB și o parte semnificativă acoperită prin finanțări externe, se află într-o situație similară:

• Acces limitat la finanțare externă: În cazul unui semnal negativ din partea agențiilor de rating sau a Uniunii Europene, costul împrumuturilor s-ar majora abrupt, iar unele surse ar putea fi chiar suspendate.

• Austeritate severă: Statul ar fi obligat să adopte măsuri radicale, precum creșterea TVA la 27%, reducerea masivă a cheltuielilor cu salariile și pensiile, dar și amânarea unor plăți către furnizori sau către proiectele de investiții.

• Retragerea capitalului: Investitorii privați ar reduce drastic expunerea în România, iar capitalul străin ar fi retras rapid, ceea ce ar duce la deprecierea leului și la creșterea dobânzilor interne.

• Instabilitate socială: Nemulțumirea populației ar putea genera proteste de amploare, cu risc de radicalizare a tensiunilor sociale, similar cu ce s-a întâmplat în Grecia.

Un colaps al guvernului sau incapacitatea de a implementa reformele convenite cu Bruxelles-ul ar putea fi scânteia care declanșează acest lanț, transformând o criză bugetară într-o criză economică și socială generalizată.

Sprijinul extern există, însă el nu poate înlocui responsabilitatea internă

România pășește pe un teren extrem de fragil: între o „aterizare lină”, susținută de sprijin extern și politici disciplinate, și o cădere liberă într-o recesiune severă. Sprijinul extern există, însă el nu poate înlocui responsabilitatea internă. Fără reducerea reală a deficitului și fără reforme structurale ambițioase, orice guvern — fie că este cel condus de Ilie Bolojan sau succesorii săi — va fi obligat să adopte măsuri dure, cu costuri sociale și economice profunde.

Este momentul în care disciplina fiscală, transparența decizională și coeziunea politică nu mai sunt opțiuni, ci condiții vitale pentru evitarea unui colaps de proporții istorice.