Destinul crunt al poetului Dimitrie Bolintineanu. Internat la ospiciu, fără haine, a murit în mizerie…

Publicat: 21 feb. 2023, 18:03, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Destinul crunt al poetului Dimitrie Bolintineanu. Internat la ospiciu, fără haine, a murit în mizerie...

Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, a murit pe 20 august 1872 într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.

Pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, Bolintineanu s-a născut în 1819 la Bolintinu din Vale, localitate după care şi-a ales, mai târziu numele. A rămas orfan de ambii părinţi în copilărie şi a fost crescut de o mătuşă. După şcoala primară, a urmat cursurile Liceului „Sf Sava”.

La doar 22 de ani, ajunge funcţionar , ocupând funcţia de copist la Secretariatul Statului, dar o mare suferință în amor îl împinge către scris. Moartea iubitei sale l-a impresionat atât de tare, încât a aşternut pe hârtie elegia „O tânără pe patul morţii”. În 1843 este ales membru al „Asociatiei Literare a Romaniei” şi primeşte o bursă cu care pleacă să studieze la Paris la Collége de France.

Bolintineanu a revenit în ţară când a izbucnit revoluţia de la 1848. După înăbuşirea mişcării este arestat împreună cu alţi confraţi care luptase pentru patrie. Reuşeşte să evadeze şi ajunge în exil, la Paris. În 1857, după decretarea amnistiei generale, Bolintineanu, revine în ţară şi intră în politică.

Deşi ajunsese în lumea politică şi se învârtea printre cei mai influenţi oameni ai epocii, Bolintineanu a rămas un om modest. „Temperamentul lui de om meditativ, de om de cărţi nu răspundea carierei politice. El primise onoarea de a fi ministru, dar spunea întoteduna că nu-i făcut pentru asemenea lucruri”, scrie N. Petraşcu în biografia dedicată lui Bolintineanu.

După lovitura de stat din 2 mai 1864, Bolintineanu care făcuse opinie separată, este nevoit să demisioneze din minister A fost pentru o vreme secretar în Consiliul de stat , iar după desfiinţarea funcţiei ajunge fără niciun venit. La doar 50 de ani, Bolintineanu trăia dintr-o pensie de mizerie.

Sărăcia îl îmbolnăveşte şi în aduce în pragul nebuniei.  În aprilie 1871 a fost internat la Ospiciul Patelimon. În registrul de intrare al bolnavilor a fost menţionat astfel: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru al Cultelor,  intrat fără haine”.

Dimitrie Bolintineanu, umilit și după moarte

Îngropat în datorii, Bolintineanu ajunge să fie executat, iar bunurile îi sunt scoase la licitaţie. Prietenii săi au făcut un apel în Camera Deputaţilor, solicitând un ajutor financiar pentru poet, dar au fost refuzați.

Dimitrie Bolintineanu a murit în dimineaţa zilei de 20 august 1872, la spitalul Pantelimon. A fost înmormântat în pământul satului natal Bolintin Vale. Osemintele poetului au avut parte tot de mizerie şi umilinţă, chiar şi după moarte.  Osemintele i-au fost scoase pentru a fi aşezate sub bustul său, la câţiva ani de la moarte. Până când a fost gata bustul, rămăşiţele au zăcut în podul bisericii, printre unelte şi rozătoare, în aşteptarea inaugurării statuii.

Sursa: adevarul.ro