Detalii după tragedia din Onești. Avocat: Electricienii trimiși nu aveau ce să caute acolo

Publicat: 08 mart. 2021, 19:00, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
Detalii după tragedia din Onești. Avocat: Electricienii trimiși nu aveau ce să caute acolo

În urma tragediei de la Onești în care doi electricieni au fost luați ostatici și omorâți, ancheta s-ar putea extinde inclusiv la firma unde muncitorii erau angajați. În momentul în care au fost luați ostatici, cei doi electricieni se aflau în timpul programului, însă avocatul Adrian Cuculis atrage atenția că s-ar putea ca cei doi bărbați să fi fost trimiși pentru a desfășura alte activități decât cele constatate în fișa postului.

Invitați în direct la postul tv Realitatea Plus, atât Daniel Prisăcariu, reprezentantul firmei care a preluat apartamentul și al companiei la care erau angajați cei doi electricieni, cât și avocatul Adrian Cuculis au discutat despre dubla tragedie de la Onești.

Daniel Prisăcariu a explicat că acel apartament a intrat în posesia companiei sale în anul 2009, în urma unei executări judecătorești, preluând ulterior actele de proprietate și cheile apartamentului.

„Fiind proprietatea companiei, ne doream ca acel apartament să-l repunem în circuitul valoric și să-l utilizăm ca și apartament de serviciu pentru tinerii ingineri pe care intenționam să-i angajăm”, a precizat acesta.

Chiar dacă din anul 2009 până în prezent, compania „nu a făcut nimic în acel apartament”, în imagini s-au observat produse pentru renovare.

„Ei au fost trimiși acolo în calitatea lor de specialiști pentru a renova tot ce ține de partea electrică a acelui apartament. Noi am aflat de incident de la șeful de echipă al celor doi muncitori, care în încercarea de a-l contacta direct pe unul dintre cei doi (n.r. muncitori), a răspuns chiar Gheorghe Moroșan”, a mai continuat Daniel Prisăcariu.

La afirmațiile sale, avocatul a răspuns că imaginile par să fie în contradictoriu cu cele spuse de reprezentantul companiei la care erau angajați cei doi electricieni.

„Am văzut acolo saci de ciment, de glet, adică produse folosite pentru renovarea într-adevăr a unui imobil, însă nu din punct de vedere electric, ci din punct de vedere al pereților. Adică, este vorba despre o altă operațiune pentru care eu cred, cel puțin din datele preliminarii pe care le am, că acești oameni care au fost trimiși acolo or fi fost ei trimiși acolo în interes de serviciu, dar nu aveau ce să caute acolo.

Și tot la fel, ca o informație preliminară, eu consider că discutăm despre o participare improprie la infracțiunile care au fost săvârșite acolo. ITM-ul are un rol extrem de important, în momentul de față face investigații pe baza actelor puse la dispoziție, desigur, de către conducerea companiei.

Dacă se poate discuta despre un accident la serviciu, dacă ei aveau ce să caute acolo, dacă nu cumva compania ar putea să se facă vinovată din cauză că i-a trimis să facă niște renovări pentru care ei nu aveau niciun cuvânt trecut în fișa postului, a fost părerea avocatului.

Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă a lui Gheorghe Moroșan pentru infracțiunea de omor calificat. În ziua de 1 martie, Gheorghe Moroșan și soția sa au plecat de acasă cu gândul de a se răzbuna, după ce au fost anunțați că în apartamentul din care fuseseră evacuați în 2010 au loc lucrări de renovare. Cei doi au plecat de acasă având asupra lor un cuțit, sprayuri paralizante și 10 coliere autoblocante pentru a-și imobiliza victimele.

Citește și: