Dezastrul de la Crevedia ne-a prins cu doar 6 locuri libere pentru pacienții mari arși

Publicat: 28 aug. 2023, 21:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Dezastrul de la Crevedia ne-a prins cu doar 6 locuri libere pentru pacienții mari arși

În momentul dezastrului de la Crevedia, în țara noastră, din cele aproximativ 30 de paturi pentru pacienții mari arși, erau libere doar șase locuri: cinci la București și unul la Timișoara,  a precizat ministrul Rafila.

Potrivit ministrului Sănătății, suntem în acestă situație, deoarece proiectele de centre pentru marii arși au fost blocate de persoane foarte vocale.

„Persoane care sunt foarte vocale în spaţiul public, legat de incidentul de la Colectiv, au trecut pe aici pe la minister şi au blocat aceste proiecte. Eu sunt aici de un an şi zece luni, aproape. Şi, împreună cu echipa mea, am reuşit să le repunem în operă, să înceapă efectiv construcţia acestor centre. Cred că soluţia este să dezvoltăm această capacitate în România, să ne ajutăm cu ţările din UE atunci când capacitatea noastră sau a oricărei alte ţări este depăşită. Asta este soluţia corectă. Eu accept totdeauna criticile, sunt gata să ascult şi să învăţ din critici, dacă sunt constructive, dar mi se pare o foarte mare lipsă de caracter să critici în momentul în care tu ai blocat în mod efectiv aceste proiecte. Mi se pare lipsit de orice moralitate”, a precizat ministrul Rafila.