DIICOT: Trei traficanți din Dâmbovița își îngropau drogurile în pământ

Publicat: 26 oct. 2021, 19:02, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE
DIICOT: Trei traficanți din Dâmbovița își îngropau drogurile în pământ

Trei traficanți din Dâmbovița ascundeau drogurile în pământ, iar ulterior marcau locurile. Cei trei au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau stupefiante.

Aceștia au ascuns în pământ ecstasy, cocaină și cannabis. În urma perchezițiilor, procurorii au găsit sute de grame de droguri.

Cei trei acuzați, cu vârste de 17, 31 și, respectiv, 43 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar un altul este sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit DIICOT.

Unul dintre traficanți a fost prins în flagrant în 24 octombrie, în Argeș, în timp ce avea asupra lui 500 de grame de cocaină. Bărbatul în vârstă de 43 ani a adus drogurile din Belgia, iar apoi le-a distribuit către consumatori, prin intermediul celorlalți inculpați.

„Din investigațiile efectuate în cauză, s-a constat faptul că, inculpatul a desfășurat mai multe activități de comercializare de droguri de risc (cannabis) și de mare risc (ecstasy, cocaină, heroină), pe care le-a depozitat în pământ, prin săparea de gropi și însemnarea acestora pentru o recunoaștere ulterioară în momentul distribuției. De asemenea, s-a stabilit și faptul că, același inculpat, a înființat o cultură de cannabis, în scopul comercializării de droguri de risc”, potrivit DIICOT.

În 24 și 25 octombrie, procurorii DIICOT Dâmbovița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Ploiești și S.C.C.O. Dâmbovița au făcut șapte percheziții domiciliare, în urma cărora au fost găsite şi ridicate, o pipă metalică, mai multe resturi de materie vegetală, 3 arme supuse autorizării, o armă letală, 53 de cartușe cu proiectil, 25 de cartușe G.F.L., 380 de cartușe fără proiectil, 6 plicuri autosigilante, susceptibile a conține cannabis, 1 plic autosigilant, susceptibil a conține cocaină, 3 comprimate ecstasy, arme albe, materiale pirotehnice și suma de 2.800 de euro.

În 25 octombrie, cei trei acuzați au fost prezentați Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, instanța dispunând măsura arestului la domiciliu pentru inculpatul minor, respectiv arestarea preventivă, pentru ceilalți doi inculpați.