Din Malaezia: Primul prezervativ unisex

Publicat: 13 nov. 2021, 14:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Din Malaezia: Primul prezervativ unisex

Un ginecolog din Malaezia a creat ceea ce spune că este primul prezervativ unisex, care poate fi folosit de femei sau de bărbați. Prezervativul este fabricat dintr-un material de calitate, transparent, folosit de obicei ca pansament pentru răni, transmite Euronews și AFP.

Inventatorul speră că prezervativul unisex Wondaleaf va da celor care-l folosesc puterea să aibă un control mai bun asupra sănătății lor sexuale, indiferent de sex sau orientarea sexuală.

”Este practic un prezervativ obișnuit cu un înveliș adeziv, care se atașează de vagin sau penis și care poate acoperi și zona din jur pentru o protecție suplimentară”, a spus John Tang Ing Chinh, medic ginecolog la firma de produse medicale Twin Catalyst.

O cutie conține două prezervative unisex și va costa 3,11 euro.

Bazându-se pe numărul de studii clinice efectuate, medicul Tang a declarat că este destul de optimist și că, în timp, acest tip de prezervativ va fi o completare semnificativă la numeroasele metode contraceptive folosite pentru prevenirea sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală.