Directorul general de la Conpet Ploiești, Dorin Tudora, cercetat de ANI și DNA, n-are certificat ORNISS

Publicat: 06 mart. 2024, 09:10, de Ion Teleanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Directorul general de la Conpet Ploiești, Dorin Tudora, cercetat de ANI și DNA, n-are certificat ORNISS

Directorul general al uneia dintre societățile strategice de stat, cotată la bursă, este cercetat de ANI și a fost în vizorul DNA, iar de vreo trei ani tot așteaptă să primească autorizație de acces la documente clasificate și nu primește un asemenea document.

Începând cu data de 20 octombrie 2023, Dorin Tudora a fost numit în funcţia de director general (CEO) al societății de transport țiței Conpet SA Ploiești, cu un contract de mandat de patru ani, până la 19 octombrie 2027. Ca urmare a trocului politic, el a fost impus de PNL Prahova, mai exact de tandemul Roberta Anastase-Iulian Dumitrescu, în februarie 2021, în funcţia de director general provizoriu al Conpet, după ce anterior, din 2020 a fost director adjunct, iar între anii 2010-2012, s-a mai aflat la conducerea acestei societăți. Mai trebuie precizat că societatea Conpet Ploiești este cotată la bursă (simbol bursier COTE), iar la sfârșitul anului trecut avea 640,7 mililoane de lei capitalizare şi este deţinută majoritar de statul român prin Ministerul Energiei (58,7162%).

Dorin Tudora, cercetat de ANI și scanat de DNA

La jumătatea lunii decembrie 2023, Agenția Națională de Integritate (ANI) a precizat că în perioada 15 octombrie 2020-15 februarie 2021, Dorin Tudora s-a aflat în stare de incompatibilitate fiind consilier judeţean PNL în cadrul Consiliului Județean Prahova şi, în același timp, a deţinut simultan funcţiile de director general adjunct, respectiv director general provizoriu în cadrul societății Conpet SA Ploiești.

Citește mai mult: Dorin Tudora, directorul Conpet Ploiești găsit incompatibil de ANI

Însă, ceea ce nu s-a făcut public este faptul că Dorin Tudora nu deține autorizație de acces la documente clasificate. Practic, de la numirea ca director general provizoriu în 2021, Ministerul Energiei și SC Conpet SA au solicitat directorului general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), Marius Petrescu, ca Dorin Tudora să obțină „autorizaţie de acces la informaţii clasificate”.

Dar, de trei ani de zile, ORNISS-ul condus de Marius Petrescu n-a dat niciun răspuns, iar Dorin Tudora n-are acces la documente clasificate deși este directorul general al societății. De ce? Pentru că a fost impus pe criterii politice și este susținut tot politic de tandemul liberal Roberta Anastase- Iulian Dumitrescu. Incredibil, dar adevărat! Nu trebuie omis faptul că PUTEREA a semnalat în anii trecuți că Dorin Tudora a devalizat societatea Conpet Ploiești, fapt pentru care a fost trimis la DNA de fostul premier Victor Ponta (PSD a propus la CONPET un director general PNL, garantat de Roberta Anastase).