Directorul Institutului Cantacuzino: Polidinul va putea fi utilizat din nou în România

Medicamenul Polidin, folosit în trecut ca un fel de vaccin împotriva infecțiilor bacteriene, se află în faza studiului de laborator și, pe viitor, va putea fi din nou utilizat în România, spune Florin Oancea (foto), directorul Institutului Cantacuzino.

Noul imuno-modulator Polidin se află în faza de studiu de laborator pregătindu-se reluarea producției. S-au realizat pași importanți în dezvoltarea vaccinului antigripal, reușindu-se producția primelor doze necomerciale  de vaccin gripal, după o pauză de aproximativ 10 ani”, spune directorul Institutului Cantacuzino.

Florin Oancea a făcut această declarație în contextul faptului că Institutul Cantacuzino aniversează 100 de ani de la înființare.

Sunt premise foarte bune

Prezenți la Institutul Cantacuzino, la aniversarea celor 100 de ani, atât premierul Florin Cîțu, cât și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, au promis că specialiștii de la Cantacuzino vor beneficia de spriinul financiar al Guvernului pentru a duce la bun sfârșit proiectele aflate în lucru.

Ca prim-ministru, voi continua să susțin cu toată convingerea proiectele și inițiativele Institutului. Specialiștii au reușit repunerea în funcțiune a echipamentelor, verificarea întregului flux tehnologic și producerea primelor doze necomerciale de vaccin gripal trivalent.

Sunt premise foarte bune că la Cantacuzino va fi creat la scară largă un produs sigur și benefic pentru români”, a declarat premierul, potrivit Europa FM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Sursa foto: Facebook Manuela Hărăbor

Cum a descoperit Manuela Hărăbor că are un copil cu autism

Frumoasa actriță Manuela Hărăbor are un băiat de 32 de ani, cu autism. Artista povestește cum a descoperit că Andrei, fiul ei, are autism...
Ovidiu Zară

China sau America? Mizez pe China!

Ascensiunea economicã din ultimii 100 de ani a Chinei se numără cu siguranță printre cele mai importante evoluții mondiale. Cu America încă prinsă de ani...