Discuție între Olaf Scholz și Vladimir Putin timp de o oră, vineri. Poziția Germaniei este „distructivă”, spune Putin

Publicat: 03 dec. 2022, 14:00, de Victor Scarlat, în Internațional , ? cititori
Discuție între Olaf Scholz și Vladimir Putin timp de o oră, vineri. Poziția Germaniei este „distructivă”, spune Putin

Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut, vineri, președintelui rus Vladimir Putin să găsească cât mai repede o soluție diplomatică la conflictul din Ucraina, Mai mult, s-ar fi discutat inclusiv despre „inclusiv o retragere a trupelor rusești”.

Cancelarul german a condamnat, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al lui Scholz, citat de Reuters, atacurile aeriene rusești împotriva infrastructurii civile din Ucraina. Nu în ultimul rând, acesta a precizat că  Germania va sprijini Ucraina pentru a-și asigura capacitatea de apărare împotriva agresiunii rusești”.

Discuțiile au durat timp de o oră, potrivit Hotnews.

 Poziția Germaniei este „distructivă”, spune Putin

În același timp, Putin i-ar fi spus lui Scholz că poziția Germaniei și a Occidentului cu privire la Ucraina este „distructivă”. El le-a cerut oficialilor de la Berlin să își regândească abordarea.

„A fost atrasă atenția asupra poziției distructive a statelor occidentale, inclusiv a Germaniei, care alimentează regimul de la Kiev cu arme și antrenează armata ucraineană. Toate acestea, precum și sprijinul politic și financiar amplu pentru Ucraina, conduc la faptul că Kievul respinge complet ideea oricăror negocieri”, susține Kremlinul.

Kievul spune că discuțiile de pace sunt posibile doar dacă Rusia încetează să mai atace teritoriul ucrainean și își retrage trupele din țară.

Putin a justificat atacurile cu rachete asupra unor ținte din Ucraina ca fiind un răspuns obligatoriu la atacurile ucrainene asupra infrastructurii rusești, inclusiv podul dintre Rusia și Crimeea.

Cu o zi înainte, președintele american Joe Biden s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron la Casa Albă, ocazie cu care Biden s-a declarat dispus să vorbească cu Putin, cu condiția ca și acesta să fie interesat să pună capăt războiului.

Pe de altă parte, Kremlinul a transmis tot vineri că dorește o soluție diplomatică și că Putin este deschis la discuții, trebuie doar ca administrația de la  Washington să recunoască anexarea de către Rusia a teritoriilor ucrainene.