Dispreț, marca Hidroelectrica. Clienții așteaptă cu lunile facturile și la call center bate vântul

Publicat: 22 mart. 2024, 15:09, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Dispreț, marca Hidroelectrica. Clienții așteaptă cu lunile facturile și la call center bate vântul

Serviciul de furnizare energie electrică de la Hidroelectrica este departe de a fi performant. Mulți clienți au fost atrași de oferta foarte bună a companiei însă sunt tratați cu mult dispreț.

Compania de stat Hidroelectrica își nemulțumește în continuare clienții pentru că nu emite la timp facturile pentru curentul furnizat. În spațiul public sunt nenumărate plângeri ale celor care au plecat de la furnizorul tradițional, fostul Enel, la societatea de stat atrași fiind de prețurile mai mici. Doar că Hidroelectrica nu a fost pregătită să facă față unul număr mare ce clienți noi și, prin urmare, i-a tratat pe aceștia ca și cum ar vrea să-i piardă. De altfel, Hidroelectrica a fost amendată de către ANRE după ce plângerile consumatorilor au curs pe bandă rulantă. Au fost găsite nereguli privind comunicarea cu solicitantul, organizarea call-center-ului etc. Practic, sună omul supărat pe serviciile Hidroelectrica și nu îi răspunde nimeni.

În ciuda amenzilor, a notorietății negative căpătat în ultimul an, Hidroelectrica este departe de o compania care îi tratează corect pe cei cu are relații contractuale. Ion Pintilie, unul din clienții societății, spun că nu îi vin facturile la timp. ”De această dată facturile au venit mai greu în comparație cu dată trecută când am făcut sesizare ANRE. Începând cu această lună voi face imediat sesizare la ANRE dacă nu voi primi la timp factura, nu voi mai aștepta să treacă mai multe luni. Dacă așa merg lucrurile ne conformăm ca atare ,nu avem încotro…”, a spus acesta. El susține că face sesizare degeaba. ”Decât să faceți sesizare către Hidro, mai bine luați o undița și pescuiți în prima băltoacă din față porții, e mai posibil să prindeți acolo un pește, a afirmat acesta. Conform lui Pintilie, în anul 2021, Hidroelectrica trimitea facturi la 2-3 luni. În 2023, facturile a început să vină. Abia prin septembrie 2023 am primit în urmă sesizărilor ANRE. După care iarăși tăcere… Văzând că nu vin zic, hai să mai trântesc o sesizare și, surpriză, au venit toate la zi. Ce crezi că o să fac dacă în această lună nu primesc factura?” a mai spus Pintilie.

Un alt client, Dragoș Lucian, spune că a primit facturile foarte târziu. ”Am primit facturile…. după un an și jumătate de așteptări și sesizări. La call center mi se spunea într-una că sa am răbdare că o sa vină, pe mail că nu sunt clientul lor etc, etc, etc, lucru cu statul român, știți toți cum e”, a spus acesta

Dragoș Lucian susține că a bombardat Hidroelectrica cu mailuri și de fiecare dată se răspundea nesatisfăcător. Iată-l pe ultimul:

Ion Cochinescu spune că din aprilie 2023 nu mai primit nimic. ”Eu din aprile 2023 nu am mai primit nici o factură. Pe 5 februarie 2024 am început sa trimit sesizări. Primele trei răspunsuri au fost că nu mă găsesc printre clienți. La a 4-a și a 5-a am atașat și ultima factură. Pe 3 februarie (duminică) am primit răspuns că solicitarea a fost trimisă la departamentul corespunzător pentru rezolvare!”, a spus Cochinescu.

Dorel Cluci afirmă că este consumator și prosumator și din ianuarie 2023 nu a primit nicio factură.

Mihai Papuzu a fost client Hidroelectrica până anul trecut când a hotărât să fac trecerea la alt furnizor! Într-o dimineață a primit un mail la care era atașat un document PDF care îl îndruma să accesez un link pentru dezacordul cu privire la așa-zisa acceptare a condițiilor noi din contract, ori altfel se va considera prelungirea contractului automată

1. Menționez că nu mai sunt clientul lor de la începutul lui 2023. De atunci am primit facturile la timp de la noul furnizor, iar de la Hidroelectrica nu am mai primit nimic!

2. Anul trecut, după trecerea la noul furnizor, am trimis câteva mail-uri si am încercat de mai multe ori să sun la call center-ul Hidroelectrica pentru a verifica dacă li s-a înregistrat schimbarea furnizorului meu. Nu am primit NICIUN răspuns pe mail, iar la call center nu a răspuns NIMENI, am stat câte 20 de minute în așteptare în zile diferite, la ore diferite. Nu răspundea nimeni niciodată! Nu am mai insistat pe subiect, pentru că am văzut că noul furnizor a început să îmi emită facturi (indexul era corect ) , iar Hidroelectrica nu mi-a mai emis nimic!

3. Am atașat printuri cu situația întâmpinată. Menționez că , dacă dădeam click pe link-ul din fișierul primit , conform ideii că nu sunt de acord cu „noile condiții comerciale”, îmi apărea răspunsul „Contractul nu este în perioada de prelungire” (conform printului 3), deci presupun că probabil nu le mai figurează contractul meu ca fiind activ neapărat, dar totuși s-au gândit să îmi trimită acest mail!!” a spus Mihai Papuzu.

Clienți, păcăliți cu o ofertă șmecherească

Unii dintre clienții Hidroelectrica, al căror contract urmează să expire în luna aprilie, au fost contactați cu oferte pentru prelungirea acestora pe o perioadă suplimentară de 12 luni. Cu toate acestea, prețul propus de companie nu este valabil pe întreaga durată a contractului, ci numai până la 31 martie 2025, aceasta fiind și data la care expiră schema de plafonare a prețului impusă de stat. Astfel, oamenii se confruntă cu o perioadă de incertitudine cu privire la costurile energetice pentru câteva săptămâni.

Reprezentanții companiei au recunoscut că au existat erori în comunicarea acestor informații și au afirmat că au retrimis notificări corectate. Cu toate acestea, mulți dintre clienți susțin că nu au primit nicio informație actualizată.

Potrivit Hotnews, unul dintre acești clienți este Cristina P., un consumator casnic de electricitate din București. Pe 4 martie, ea a primit o notificare de la Hidroelectrica pentru prelungirea contractului său pe o perioadă de 12 luni, însă a descoperit că prețul oferit acoperă doar perioada până la 31 martie 2025, lăsând o perioadă de incertitudine pentru restul perioadei.

Maria B., rezidentă într-o comună din județul Sibiu, a avut o experiență similară. Contractul ei urmează să expire în data de 18 aprilie, iar oferta de prelungire pentru 12 luni implică aceeași perioadă de incertitudine în aprilie 2025, în ceea ce privește costurile energiei electrice.