Două pârtii noi de schi și de săniuș, la Straja

Publicat: 19 nov. 2021, 08:10, de Otilia Caloian, în Travel , ? cititori
Două pârtii noi de schi și de săniuș, la Straja
Sursa foto: Pixabay.com

Sezonul de iarnă bate la ușă, iar schiorii deja își lustruiesc schiurile. Stațiunea Straja, cel mai mare domeniu schiabil din România, îi așteaptă, în această iarnă, cu două pârtii noi-nouțe. Și hotelierii s-au pregătit și își așteaptă turiștii cu șemineul cald, cu mâncăruri tradiționale și vin fiert cu scorțișoară.

Stațiunea Straja își așteaptă turiștii din această iarnă cu o pârtie nouă de schi și una pentru săniuș, două telescaune noi și zeci de tunuri de zăpadă. „Un telescaun va deservi pârtia Platoul Soarelui, și a fost montat în locul unuia dintre cele două teleschiuri. Acesta este fix, și dispune de scaune a câte două locuri. Celălalt, un telescaun debraiabil, ce a costat 1,5 milioane de euro, va asigura transportul a câte patru persoane și este amplasat pe pârtia Sfântul Gheorghe, de la Baloo în jos, sub gondolă. Această pârtie, la care încă lucrăm, măsoară 1.200 de metri. Sperăm ca la începutul lunii decembrie să o putem da în folosință turiștilor care ne vor trece pragul. De asemenea, vom avea și o pârtie pentru sanie, de o parte a pârtiei Sfântul Gheorghe, ce are o lățime de circa șase metri și o lungime de peste un kilometru”, a declarat,  pentru GO Hunedoara, principalul investitor din Straja, Emil Părău.

În sfârșit, parcare în Straja

După ce ani la rând, turiștii care ajungeau cu mașinile  în Straja s-au plâns de lipsa unei parcări decente în care să-și poată lăsa autovehiculele, iată că, în acest an, dorința le-a fost împlinită. Autoritățile au construit, în sfârșit, o parcare de 250 de locuri, amplasată pe o suprafață de 5.500 de metri pătrați. Parcarea este situată lângă stația de îmbarcare la telegondolă.

Unde ne cazăm în Straja

Straja a devenit o destinație foarte atractivă pentru turiștii nu doar din zona Valea Jiului, ci din toată țara. Din acest motiv, investitorii au construit o multitudine de pensiuni, de hoteluri și de case de vacanță. Potrivit site-ului de rezervări, booking.com, aproximativ 70% din locurile de cazare din stațiunea Straja sunt deja ocupate pentru luna decembrie. Prețul unei nopți de cazare la Straja începe de la 40 de lei de persoană pe noapte, în cazul caselor de vacanță sau al cabanelor.

“Pentru iubitorii schiului am lansat oferta O săptămână la schi. Aceasta include cinci nopți de cazare, cu intrare duminică, la 975 lei de persoană, cu 95 de lei pe zi în sistem fișă-cont, pe care-i pot folosi la restaurantul nostru, pentru masă”, ne-a declarat Mihăiță Dumitrașcu, proprietarul Vilei Alpin din Straja. Și că tot a venit vorba de masă, hotelierul ne-a spus că-și așteaptă turiștii cu cele mai alese bucate. “Supă fierbinte cu tăiței de casă, ciorbă de fasole în pită, escalop haiducesc, carne la garniță, tigaie picantă cu mămăliguță, platouri cu produse tradiționale românești, plăcinte fierbinți… iar dacă lângă acestea bem și o ceșcuță de țuică fiartă sau o cană de vin fiert, ne recuperăm imediat după o zi activă la schi”, continuă Mihăiță Dumitrașcu.

Citește și Investiții de peste 130 milioane euro în turism pe bani europeni. Cum se obține o finanțare de 200.000 euro

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele