Dr. Diana Cimpoeșu: Pacientul cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului și cu căile aeriene afectate a fost transportat la Viena

Publicat: 09 iun. 2022, 18:40, de Magda Marincovici, în Sănătate
Dr. Diana Cimpoeșu: Pacientul cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului și cu căile aeriene afectate a fost transportat la Viena

Tânărul, care a suferit arsuri grave pe o mare suprafaţă din corp în urma exploziei unei butelii, internat iniţial la Spitalul „Sf Spiridon” din Iaşi, a fost transportat la Viena, joi dimineață, cu o aeronavă militară, a anunțat coordonatorul SMURD Iași, prof. univ. Diana Cimpoeșu.

Pacientul, în vârstă de 26 de ani, a suferit arsuri grave pe 70% din suprafața corpului și a fost transferat cu o aeronavă tip C-27 Spartan fiind monitorizat în timpul zborului de  specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi ai Bazei 90 Transport Aerian.

„Echipa de terapie intensivă SMURD Iaşi a preluat de la ATI Chirurgie Plastică şi Arsuri un pacient care a fost internat în urmă cu două zile cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală, afectate fiind şi căile aeriene. Încă din momentul preluării, din prespital, pacientul a trebuit intubat, ventilat mecanic şi transportat sub anestezie generală. Starea pacientului este foarte gravă, arsura este întinsă. Pacientul a fost preluat şi tratat în clinica de ATI Arsuri, dar s-a impus transferul internaţional. A fost aprobat transferul către Austria, acesta fiind efectuat de o aeronavă. Sperăm să existe şanse de tratament şi supravieţuire la spitalul din Viena. Gravitatea arsurilor, complexitatea lor au reprezentat un scor care au dus la transferul într-un centru cu o mai mare experienţă şi cu toate posibilităţile, inclusiv cu bancă de piele”, a declarat coordonatorul SMURD Iaşi.