2019-11-19 00:15

Editorial

Regele şi greşelile trecutului Viitorul a scos bine capul în fotbalul românesc în ultimii doi ani. De atunci, trupa patronată şi antrenată de Gică Hagi a devenit sperietoarea Ligii I. Mai puţin a Stelei, echipa finului Becali, dar asta e o altă discuţie
13 Dec 2016
Ce-ar fi: Tăriceanu, premier… PNL Ani grei, de propagandă deșănțată, cu televiziuni și alte instituții de presă aservite și-au arătat rezultatele la aceste alegeri parlamentare: PSD a obținut cel mai mare scor din istoria sa. Procentul e cu atât mai mare cu cât prezența la vot a fost una modestă. Practic, sub 20% din români au votat acest partid și au decis pentru toți
12 Dec 2016 |
Manipulare glorioasă Rezultatul alegerilor parlamentare arată că poporul român nu a evoluat deloc în ultimii 26 de ani. Aceeaşi manipulare de la începutul anilor ´90, „nu ne vindem ţara” a funcţionat glorios şi în 2016. Frica de aşa-zişii „ong-işti ai lui Soros”, care ar avea interese mult mai obscure decât penalii români, a fost atât de „patriotică”, încât i-a scos din papuci pe nostalgici, care au dat buzna în secţiile de votare. Tinerii apatici, care nici nu-şi imaginează pericolul la care suntem expuşi, şi-au văzut de ale lor într-un dezinteres superior de enervant. Primul pericol la care suntem expuşi, dacă PSD va face majoritate în Parlament şi va guverna, este cel al izolării ţării, în cel mai fericit caz. Aceeaşi penali, urmăriţi de DNA în miile de dosare aflate sub anchete, vor respira uşuraţi. Vor desfiinţa DNA, ANI şi orice altă instituţie care le va sta în calea afacerilor oneroase pe care vor urma să le facă
11 Dec 2016 |
Mustața condamnatului Dacă cineva avea speranțe de vreun fel de la actuala campanie electorală, bazate eventual pe o „trezire” a partidelor după șocul Colectiv, realitatea acestor ultime zile spulberă probabil și ultimele iluzii. A fost o campanie plată, banală până la lacrimi în unele momente, condusă de politicieni vechi, hârșiți în rele, de la care nimeni nu ar trebui să mai aștepte nimic, dar și de unii politicieni tineri, ca vârstă cel puțin, dar deja obosiți în gândire, fără repere și fără viziune, pentru care „schimbarea” este doar un cuvânt la modă, parte din mantra electorală obligatorie, la fel ca „principii” sau „popor”
08 Dec 2016
Alegeri 2016: Cioloș vs PSD Dacă PNL și USR vor reuși să strângă suficiente voturi pentru a forma o coaliție de guvernare (posibil alături de UDMR și, eventual, PMP), istoria va consemna că rezultatul este meritul unui singur om: Dacian Cioloș. (Nu că performanțele unor miniștri din cabinetul pe care îl conduce de peste un an n-ar fi notabile, dar Cioloș a devenit iconic pentru subiectul acestor alegeri, subiect care e o alegere în sine: confirmarea încurajării corupției prin vot popular, observată la alegerile locale, sau încercarea de detașare din această cloacă penală, în care PSD și sateliții săi propun să ne bălăcim, în continuare)
07 Dec 2016
Piticule, dureros adevăr mai grăieşti În editorialul de acum două săptămâni, chiar înainte de Dinamo – Steaua, îi făceam “maidanezi fără busolă” pe jucătorii roş-albi. Şi asta din cauza prestaţiilor jenante ale acestora din sezonul în curs. În derby mai mai că m-au făcut să-mi pară rău de cele scrise despre ei, învingându-şi rivala fără drept de apel. Totul a fost însă un foc de paie, Andone şi ai lui făcându-se efectiv de râs cinci zile mai târziu la Mediaş, cu Gaz Metan, în faţa necunoscuţilor Danci şi Bic
06 Dec 2016
Dispare un parlament jalnic Vă vine să credeți sau nu, săptămâna viitoare, pe vremea asta, vom ști cine va conduce țara următorii patru ani. Am intrat în ultima săptămână de campanie electorală. O campanie pe care nu am prea văzut-o, în afara unor scandaluri care nu țin de cald alegătorilor, dar îi înfierbântă pe fanatici, vezi supărarea că Iohannis nu a invitat „penalii” la Ziua Națională sau marota cu inamicul public numărul unu, Soroș, care a cumpărat, a făcut, a dres, ca să conducă România din umbră
05 Dec 2016
Ţeapa PSD-istă intră în coaste Minivacanţa de Ziua Naţională şi intrarea în luna sărbătorilor de iarnă au adus puţine semne prin sectoare. Primăriile şi-au împodobit doar propriile sedii. În rest, pe bulevarde, pieţe sau parcuri, nu există nicun semn al apropierii sărbătorilor. Bătrânii sau casnicele de profesie dădeau târcoale în zadar primăriilor în speranţa că vor avea un eveniment care să le umple ziua. Dezamăgirea a fost totală
03 Dec 2016 |
Epoca imposturii Au mai fost campanii electorale „amorțite” în România, de-a lungul timpului, dar parcă vremurile nu erau așa tulburi ca acum. Nu atât pe plan intern, cât pe plan internațional. Scena lumii se transformă, pilonii „indestructibili” ai lumii libere - NATO și UE -, își caută drumul și o nouă relevanță în epoca lui Trump și Putin, iar economia mondială se află la o răscruce, oscilând între o creștere anemică și reîntoarcerea în recesiune
30 Noi 2016
Firea e băsistă În cei patru ani și jumătate de conducere a lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei, au fost demolate buticurile și s-a modernizat linia tramvaiului 41 – vorbesc de realizări în folos public, nu de cele private, de genul luării cu japca a casei din Mihăileanu. Pentru unii, asta e foarte puțin, pentru alții, mai mult decât nimicul pe care l-ar fi realizat, probabil, alți edili, în locul lui Băsescu. Adevărul e pe undeva la mijloc, ținând cont că, în primii patru ani de mandat, Băsescu a avut un consiliu general ostil, dominat de PDSR (devenit, în 2001, PSD), iar la sectoare au făcut legea Vanghelie & gașca
28 Noi 2016 |
Maidanezi fără busolă Dinamo se târăşte sub comanda lui Ioan Andone. Aflaţi la limita dintre play-off şi play-out, “câinii” nu-şi găsesc deloc ritmul. Au înşirat ceva victorii chinuite în ultimul timp, după o perioadă neagră, dar jocul prestat de echipa cu pretenţii la titlu (a spus-o Ando, nu eu) este de-a dreptul jenant. Nu tu dăruire, nu tu tupeu, nu tu combinaţii, nu tu pase simple precise, nu tu un dribling, nu tu ocazii la poarta adversă. Mă întreb oare, şi nu e prima dată în acest sezon, ce or învăţa băieţii aştia la antrenamentele de la Andone, pentru că la partidele oficiale parcă se văd pentru prima dată
27 Noi 2016
Defilare la Rahova Măi să fie, de Ziua Națională președintele nu vrea să stea la masă cu penalii. Celebrul duet Liviu și Victor nu își va putea face numărul nici la parada militară, nici la recepția de la Palatul Cotroceni. Și nici aliatul lor Călin nu e pe lista de invitați
24 Noi 2016

Promisiuni greţoase Când aud spoturile electorale prin care se promit salarii minime de 2 mii de lei pe lună, parcă ne întoarcem în timp. Pe de altă parte, conştientizez faptul că există oameni care încă mai cred în promisiuni deşarte şi deşănţate. Ridicol este că promisiunile sunt doar pentru un milion şi ceva de bugetari, care ar putea să se lase “seduşi” şi să-i voteze pe populişti. La fel de enervantă este şi demonstraţia lui Liviu Dragnea, care spune că românii îngraşă puşculiţa operatorului de energie care încasează taxa radio şi televiziune. De parcă s-ar fi născut după ultima ploaie, liderul PSD ne crede complet idioţi, crezând că am uitat că tot PSD este partidul care a propus maşinăria financiară, nu alt partid
23 Noi 2016 |
Care schimbare? După tragedia de la Colectiv și demisia Guvernului Ponta, apăruse așa, ca un consens, ideea că partidele trebuie să facă un pas înapoi, să se “reinventeze” și abia apoi să revină în fața alegătorilor, cu oameni noi și cu un nou mod de a face politică. Pentru că, nu-i așa, “corupția ucide”, iar ceva trebuie să se schimbe
22 Noi 2016
Apocalipsa lui Teodosie Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop al Tomisului, Teodosie Snagoveanu, este însoțit de un sobor de preoți (subordonați, desigur), ori de câte ori se prezintă pe Poliție, pentru a da cu subsemnatul, în cadrul procedurii controlului judiciar. Snagoveanu, care are porecla Șpagoveanu, este acuzat că a încasat ilegal subvenții de 300.000 de euro pentru ferma viticolă Nazarcea, obținută cadou de la Guvernul Năstase, în anul 2002, lăsată de izbeliște și distrusă complet de atunci încoace
21 Noi 2016 |
Tupeul obraznic al unora Decesul lui Daniel Prodan a strâns după mulţi ani la un loc Generaţia de Aur. Deşi unii dintre componenţii ei nu meritau să fie lângă Didi, totuşi au venit. Au venit acum alături de el, când e prea târziu. Erau obligaţi să vină acum doi ani, când Prodan chiar avea nevoie de ei. Să fie solidari cu el, când tocmai fusese dat afară de Burleanu. În primul rând Anghel Iordănescu, antrenorul Generaţiei de Aur, omul care l-a dezamăgit cel mai mult pe Prodan
20 Noi 2016
Contraatac târziu Un bilanț de 26 de pagini. Atât are documentul prezentat de premierul Dacian Cioloș la împlinirea unui an de la preluarea Guvernului. Cum îl vor toca adversarii politici, rămâne să aflăm. Deja ALDE a dat un comunicat semnat de Tăriceanu și Constantin în care îl atacă pe Cioloș și guvernarea tehnocrată și se laudă că este singura formațiune care s-a opus soluției tehnocrate
17 Noi 2016
Stresanta calitate Ne scade calitatea serviciilor în fiecare zi şi nimeni nu vede asta. Firmele de telefonie, cele de cablu, operatorii de energie sau cei de termoficare şi-au menţinut, unele chiar şi-au redus serviciile fără să fi operat vreo scădere la facturi. Până şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) iese tot mai rar cu analize, studii sau cazuri în care să ne arate că îi pasă de calitatea serviciilor pe care le primim în calitate de consumatori. Ca şi Poliţiile Locale, şi ANPC aşteaptă sesizări de la cetăţeni, de parcă nu ar trăi pe aceleaşi meleaguri, nu s-ar izbi de aceleaşi probleme
16 Noi 2016
Vremuri interesante la orizont Să te ferească cerul de vremuri interesante, zice un vechi proverb chinez, mai actual astăzi ca niciodată. Pentru că, de data asta, se pare că vremurile interesante chiar ne-au ajuns din urmă și sunt atât de palpitante, încât nimeni nu are nici o idee despre ceea ce urmează să se întâmple. Și nu e vorba doar de România, senzația este că lumea, în ansamblul ei, își pierde reperele și intră într-o zonă periculoasă și necunoscută, cel puțin pentru cei care nu au trăit epoca Războiului Rece
15 Noi 2016
Zbor deasupra unui cuib de matracuci Igor Dodon e președinte în Moldova și, de acum, incertitudinea se aprofundează în privința parcursului european al țării - surori și al continuării aproprierii de România. Mai curând se întrevede o strângere a relațiilor Chișinăului cu Moscova
14 Noi 2016 |
Schimbarea la faţă Campioana Europei CSM Bucureşti a trăit extrem de periculos meciurile din grupele Ligii Campionilor. După un prim succes euforic cu Rostov-Don, bucureştencele au capotat inexplicabil în următoarele trei dispute, cu precădere în reprizele secunde, cu Midtjylland şi în ambele manşe cu Gyor, aducându-i la disperare pe şefii grupării din Capitală
13 Noi 2016
Iohannis, Trump și politica europeană Valul de reacții după alegerea lui Trump nu are de gând să se potolească prea curând. Și la noi își dau cu părerea politicienii. Nu lipsește nici președintele Iohannis. După ce l-a felicitat și i-a transmis că abia așteaptă să colaboreze, iată că șeful statului român și-a spus părerea într-un discurs în fața studenților de la Științe politice din București
10 Noi 2016
„America tăcută” a votat cu furie Institutele de sondare a opiniei publice – şi odată cu ele, majoritatea analiştilor politici – au ignorat „cu graţie” aşa-numita „Americă tăcută”. Adică acei americani care au refuzat să participe la sondajele de opinie şi nu şi-au exprimat în public preferinţele politice, de teamă să nu fie discriminaţi de cei care pretind că luptă împotriva discriminării
09 Noi 2016
„În principiu”, interzis Alegerile parlamentare au bulversat consiliile locale, unde efectiv se face treabă de mântuială. Cel puţin în Consiliul General opoziţia nu se mai zbate în faţa impertinenţei PSD-iste. Se votează contra doar pentru a se apăra în faţa procurorilor, în cazul, Doamne fereşte!, unor anchete penale
08 Noi 2016 |

PSD, înapoi la modelul Năstase Liviu Dragnea e confuz. Compromisul pe care l-a făcut acceptând penali pe lista PSD, cu el în frunte evident, îl face să atace orbește, pe orice temă, încercând să distragă atenția de la faptul că “până și unui paznic i se cere cazierul judiciar la angajare”, vorba lui Klaus Iohannis. Lista penalilor din PSD, care și-au găsit loc pe liste, este lungă, dar Dragnea, ca un adevărat șef de trib, este cel mai cel, fiind singurul condamnat definitiv, în timp ce restul, tot nume sonore, nu se pot “lăuda” decât cu trimiteri în judecată sau urmăriri penale
07 Noi 2016 |
Închideți autostrăzile când e ceață! Foarte mulți șoferi au o părere foarte bună despre stilul lor de conducere, deși, în realitate, sunt bombe cu ceas, adevărate pericole publice pe șosele. Chiar și cei care sunt „ași ai volanului” comit o gravă eroare atunci când nu respectă legislația rutieră. Au impresia că limitele de viteză sunt impuse pentru cei mai puțin destoinici, dar ei trebuie să beneficieze de toată forța pe care o pot dezvolta bolizii pe care îi pilotează. Greșit! Dacă depășești limitele de viteză, mai ales în condiții de trafic aglomerat, se reduc spre minim șansele de a evita un accident, atunci când soarta îți scoate în cale un șofer imprudent. Așadar, dacă ții la viața ta și a celor de lângă tine, condu lejer și nu te înflăcăra văzând că alții „zburdă” pe lângă tine. Sloganul „Viața are prioritate!” este înțelept
06 Noi 2016 |
Vîrză politică Oameni cu mai multe carnete de partid am auzit. De fraţi, veri sau rude care sunt membri în partide diferite este plin Parlamentul. Numai de un politician înscris în două partide nu am auzit până acum. Dar, nu s-ar fi ajuns aici fără complicitatea unor lideri la vârf
03 Noi 2016 |
Tărâţă încinsă fără rost Numirea lui Ilie Năstase ca şi căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup a României a surprins pe toată lumea. Inclusiv pe subsemnatul. Numai că nu mă (ne) aşteptam ca venirea legendei lângă fete să nască un scandal care nu-şi are rostul. Şi asta într-un moment în care, după mulţi ani, avem o echipă tricoloră care ne face să visăm chiar la trofeul suprem
02 Noi 2016
Miliarde electorale Se ascute lupta electorală, cadourile electorale sunt în plin proces de aprobare la Parlament, Dragnea și Tăriceanu îi atacă la baionetă pe Cioloș și Iohannis
01 Noi 2016
Schimbarea cere timp A fost un sfârșit de săptămână plin de evenimente. Toate importante și, aparent, fără nici o legătură între ele. S-a împlinit un an de la tragedia din clubul Colectiv, cetățenii Republicii Moldova au votat, în premieră, pentru alegerea președintelui, iar partidele de la noi și-au finalizat și depus listele de candidați pentru parlamentare
31 Oct 2016
Tupeu colectiv contra Colectiv Cred că majoritatea celor care au ieșit în stradă după Colectiv sunt dezamăgiți. Într-o mai mare sau mai mică măsură. Pe bună dreptate sau fiindcă aveau așteptări iluzorii, incompatibile cu resursele umane, logistice și economice de care dispune societatea românească
30 Oct 2016 |
Becul şi taxa Eliminarea taxei radio-tv a declanşat o serie de proteste inutile din partea angajaţilor de la radio şi televiziunea publică. Ei s-au convins însă că poporul nu-i susţine. Înainte de votul în parlament, jurnaliştii bugetari lansau tot felul de apeluri de susţinere pe reţelele de socializare. Au avut puţine argumente. Mai întâi, şi-au denigrat şefii, care le-ar fi făcut viaţa amară. “Nu ştiţi ce suportăm de câţiva ani”, scriau ei, dar nu relatau nimic din necazurile lor. În fapt, ei ar fi vrut să dea vina pe şefi pentru jaful din bani publici, dar nicidecum pentru emisiunile proaste pe care le realizau sau pentru ştirile obediente puterii
27 Oct 2016
Start pentru România După Mihai Marinescu, cel care ne făcea mândri acum câţiva ani în cursele de GP2, românii vor avea şansa ca de anul viitor să urmărească un “compatriot” în linia a oua a motorsportului mondial. De data aceasta, în cursele de raliuri
26 Oct 2016
UDMR și ura de mitici Culmea mesajelor electorale pare să o bată în aceste zile UDMR, care a lansat afișe pe care stă scris cu litere mărețe sloganul Salvăm Clujul de București”. Există și în varianta pentru Oradea și probabil vor apărea și în alte orașe. Apoi, sub mesajul principal este printat „Taxele noastre să îmbogățească Ardealul. NU Capitala!”
25 Oct 2016 |
Unire și diversiune Și a fost și Marșul Unirii. O idee bună, dar programată într-un moment cum nu se poate mai prost. Când mai e o săptămână până la prezidențialele de peste Prut și taman înainte de startul campaniei pentru parlamentarele de la noi. Gafă tradițională sau manipulare pusă la cale de unii care umblă cu “cioara vopsită”? Greu de spus, juriul încă deliberează, dar parcă balanța ar înclina spre a doua variantă
24 Oct 2016
Sfertoniștii E campanie electorală și iar s-a învârtoșat consensul unionist printre sfertodocții politichiei românești
23 Oct 2016 |
Nici cerşetoria nu mai e ce a fost Fenomenul de a sta cu mâna întinsă, de a cere pomană, a devenit un obicei la noi. El îmbracă multe forme, iar tupeul este din ce în ce mai mare. Dacă ne gândim bine, numai la serviciu nu suntem agresaţi de cerşetorii de profesie. O iau pe rând. În drum spre locul de muncă, dar nu şi la întoarcere, tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele sunt pline de cerşetori
20 Oct 2016
Ciprian, nu te mai face de râs Marica nu se lasă. Marica nu vrea să se retragă. La 31 de ani, Marica speră să prindă un contract în prima ligă spaniolă. Teoretic, pentru că practic nu mai este posibil. Cu genunchii în piuneze şi inapţi pentru a mai juca fotbal la nivel înalt, Marica tot mai crede în sinea lui că nu e terminat
19 Oct 2016
Cu platforma de pământ Lupta electorală este mai acută decât niciodată și s-a trecut la amenințări mai mult sau mai puțin voalate, după ce premierul Cioloș și-a lansat luni platforma sa de principii. Documentul este un manifest prin care acesta se anunță ca pretendent la funcția de șef al Guvernului după alegerile din 11 decembrie, enumerând 10 principii pe care le propune partidelor politice. Cum era de așteptat, adversarii acestei idei, cei de la PSD și de la satelitul acestuia, ALDE, au atacat vehement platforma și pe autorul ei
18 Oct 2016
Primiți cu Ursul? „Le-aş da urşilor din pădure arme de foc şi aş invita vânătorii să se plimbe prin mijlocul pădurii dezorientați, neînarmați şi în fundul gol”, a scris agentul de circulație - blogger Marian Godină, miercuri, după ce „Operațiunea ursulețul” a fost încheiată glorios, de Poliția Sibiu, cu împușcarea bietei creaturi. Tăios cum îl știm, Godină nu s-a sfiit să-l încondeieze pe șeful IPJ, Tiberiu Ivancea, care a condus „Operațiunea ursulețul”, dar caută să scape de consecințe, pretinzând că alt cadru de conducere a r fi dat ordinul de împușcare. „Adică, dumneata conduci operațiunea, dar un subaltern dă ordine? Păi care era rolul lui atunci? (...) Deci omul ori e mincinos, ori e prea slab şi subalternii dau ordine peste el”, conchide Godină
17 Oct 2016 |
Tehnocrații, ultima modă politică Se pare că am ieșit din epoca premierului de partid și am intrat în cea a premierului care se lasă curtat de partide. După câteva săptămâni de gândire, urmare probabil și îndemnului pe care i l-a adresat Iohannis, Dacian Cioloș s-a hotărât. Nu va candida în alegeri și nici nu și-a exprimat clar preferința pentru un partid, în ciuda sfatului prezidențial, însă este interesat să continue din funcția de premier ceea ce a început
16 Oct 2016
Cucernicia nu ajută Problema dureroasă a clădirilor cu risc seismic este doar declarativă. Ne cad blocurile în cap, iar PSD face tot ce poate să amâne tranșarea problemei. Adică să dea bani. Statul este cel care i-a înșelat pe oameni, el să plătească. Imediat după marea grabă de cumpărare a apartamentelor în care locuiau, pe șest a fost fabricată lista imobilelor cu risc seismic
13 Oct 2016
Ce onoare! Imbold mai mare pentru fetele noastre înaintea barajului cu Portugalia nici că exista. La doi paşi de prezenţa la Campionatul European de anul viitor, naţionala feminină de fotbal a României a fost invitată de cea mai puternică reprezentativă all-time să joace două meciuri amicale. În fotbalul feminin actual, să joci contra americancelor este onoarea supremă
12 Oct 2016
Damigeana de anti-Prună S-a amânat votul pe o moțiune depusă electoral, de PSD împotriva Ralucăi Prună, ministru al Justiției pentru înaintea votului final ședința a fost suspendată din cauza prezenței scăzute. Inițiatorii și aliații, cei de la PSD și, respectiv, ALDE s-au supărat tot ei, că nu au avut destui parlamentari prezenți ca să asigure cvorumul
11 Oct 2016
„Bufet” electoral cu de toate Mai sunt două luni de zile până la data alegerilor, iar în weekend-ul care a trecut, cele două mari partide, PSD și PNL, și-au scos pe tarabe ofertele electorale, una mai generoasă decât alta
10 Oct 2016
Alegeri interesante Alegerile parlamentare de anul acesta au devenit interesante. Scena politică este animată de apariția unui nou partid -USR-, care, deși pare construit amatoricesc, poate fi creditat cel puțin cu bune intenții, iar asta contează enorm în ochii unui electorat sătul să fie păcălit, din patru în patru ani, de aceleași personaje pe care le are în fața ochilor de 27 de ani
09 Oct 2016
Campanie greţoasă Laudă-mă gură, că ţi-oi da friptură, spune o vorbă românească. Mai întâi, a îngreţoşat o naţie în campania prezidenţială, apoi a tăcut nepermis de mult în propia-i campanie la locale. Acum, de teama parlamentarelor şi în speranţa avansării în funcţie, Gabriela Firea se dezice de responsabilităţi importante şi doar uneori vorbeşte cu subînţeles. Să o iau în ordine. Problema gratuităţii RATB a fost prima promisiune uitată
06 Oct 2016 |
Ambros Martin, sânge latin! Schimbare radicală şi total neaşteptată pe banca naţionalei femine de handbal după deziluzia de la Rio. A plecat Ryde, a venit Martin Ambros. A plecat liniştitul, a venit temperamentalul. Nordicul era un monument de tact, chiar şi în momente de criză din timpul jocurilor, în timp ce spaniolul este un tip care traieşte fiecare secundă a jocului la intensitate maximă. Se zbate, se agită, urlă, sare în sus, e un fel de Taz, personajul din desenul animat care întruchipa un diavol tazmanian
05 Oct 2016
Cei trei mușchetari, Liviu, Victor și Călin Cum facem? Mai consultăm Constituția când spune unul, altul, că e încălcată? Liviu și Victor, dar și Călin, spun despre Klaus că a comis o asemenea prostie declarând că nu va numi un penal în funcția de premier. Mai precis nici condamnat, nici urmărit
04 Oct 2016 |
“Ghiveci” penal pre-electoral Evenimentele se derulează deja cu o viteză amețitoare, de nici nu zici că mai sunt săptămâni bune până când va începe campania electorală. Cine va mai fi acolo ca să o înceapă, vreau să zic..
03 Oct 2016
Cheia alegerilor e ALDE A fi sau a nu fi..
02 Oct 2016
Disperarea electorală Pare că popularitatea lui Dacian Cioloș și posibilitatea ca acesta să se alăture PNL este o problemă mult mai serioasă pentru Dragnea și aliatul său, fostul liberal Tăriceanu, decât lăsau ei să se vadă. Dovadă este și iureșul stârnit de o declarație relativ banală a președintelui Klaus Iohannis
29 Sep 2016
RADET, motiv de şantaj politic Corectă din punct de vedere economic, decizia de intrare în insolvenţă a regiei de termoficare este o catastrofă politică. Teoretic, bucureştenii nu vor mai avea motive să voteze PSD la alegerile parlamentare
28 Sep 2016
Încă o dată, AŞA DA Viorel Moldovan a fost dat afară de la Auxerre după numai trei luni pe banca grupării din liga a doua franceză. Ceea ce părea la început o adevărată lovitură pentru fostul internaţional în cariera sa, dar şi pentru fotbalul românesc, s-a dovedit a fi un fiasco până la urmă
27 Sep 2016
Conspirații de campanie Mai sunt două luni și jumătate până la alegeri, dar deja avem toate ingredientele care prevestesc un adevărat thriller politico-mediatic, chiar cu o ușoară tentă ezoterică
26 Sep 2016 |
Manipulare cutremurătoare Dacă ai ales să citești acest articol, crezând, după ce ai văzut titlul, că e despre cutremur, te poți considera manipulat
25 Sep 2016 |
Imunitatea dăunează grav electoral Asistăm la o bătălie importantă, pornită de la cazul lui Gabriel Oprea, pentru imunitatea parlamentarilor, de fapt pentru puterea de a se apăra între ei de urmărirea în justiție. Dar subiectul este sensibil în fața alegătorilor și alegerile sunt aproape, așa că trebuie să umble cu grijă
22 Sep 2016
Ziua păcii războinice Începând din anul 1982, pe data de 21 septembrie se sărbătoreşte în întreaga lume Ziua Internaţională a Păcii. Există chiar şi un Clopot al Păcii, care cu această ocazie bate la sediul Naţiunilor Unite din New York. Din păcate, clopotul a fost, este – şi, după cum evoluează situaţia politico-militară internaţională, va continua să fie, multă vreme de acum încolo – doar simbolul unui ideal, nu al unei realități. Pentru că nu există an în care mii, chiar zeci de mii de oameni să nu-şi piardă viaţa în conflicte militare care apar sau persistă în diferite colțuri ale lumii
21 Sep 2016
Tare-n gură, moale-n fapte Ageră la replici, Firea nu suportă să fie criticată nici când face totul anapoda. După 80 de zile de administraţie, ea pierde din imagine din cauza infatuării. Are replici pe care le recită când este întrebată. Veşnic aceleaşi, pe orice temă şi mereu neconvingătoare. Din câte promisiuni a făcut, nu a realizat nimic
20 Sep 2016
Herr Daum, pe bune, Raţ? Noul selecţioner al naţionalei Christoph Daum nu a început deloc bine campania de calificare la Mondialul din Rusia, după un 1-1 chinuit acasă cu Muntenegru. Dacă în respectivul meci, neamţul a reacţionat al naibii de târziu cu schimbările, deşi evoluţia palidă a tricolorilor o cerea încă de la pauză, acum acesta ne surprinde din nou neplăcut cu unele convocări pentru dubla cu Armenia şi Kazahstan
19 Sep 2016

Ultimele stiri



PUBLICITATE



Ceața turismului românesc Toată lumea își aduce aminte de turism doar atunci când pleacă în concediu. În rest, doar pe durata campaniilor electorale, politicienii indiferent de culoarea politică își mai amintesc că avem o țară frumoasă, cu un potențial turistic uriaș, care nu este însă suficient de bine valorificat
Acum 10 ore
Cam cum stă treaba în România? De vreo 30 de ani, zilnic, întâlnim patru personaje foarte cunoscute care ne fac agenda: Fiecare, Cineva, Oricine şi Nimeni
11 Noi 2019 |
Dar eu…Eu pentru cine votez? Pas cu pas, au trecut cinci ani de când fostul edil al Sibiului s-a mutat la Palatul Cotroceni. După ce a făcut primul pas de cinci ani, acum Klaus Iohannis mai vrea să-și prelungească viza de flotant în București pentru încă un cincinal
07 Noi 2019




PUBLICITATE


STARBAG




Saray






Tamara Buciuceanu Botez rămâne la Terapie intensivă. Medicii au oferit ultimele detalii despre starea actriţei Avem veşti de la Spitalul Elias, despre actriţa Tamara Buciuceanu Botez. Marea doamnă a teatrului românesc este în continuare internată la Terapie intensivă. Actriţa a ajuns la spital, din cauza problemelor cardiace
05 Oct 2019
O pânză de Monet, vândută cu 110,7 milioane de dolari la New York O pânză dintr-o serie "Meules" (Căpiţe) a pictorului francez Claude Monet a fost achiziţionată, marţi, la New York, pentru suma de 110,7 milioane dolari, în timpul unei vânzări organizate de casa Sotheby's
15 Mai 2019
Facebook vrea să elimine numărul de like-uri Cea mai mare reţea socială testează în prezent posibilitatea ascunderii numărului de like-uri primite de o postare
03 Sep 2019