Este oficial: trecerea Dunării cu feribotul între Giurgiu și Ruse se reia din toamnă

După mai bine de 17 ani în care această activitate a fost oprită, oficialii Guvernelor român și bulgar au semnat, vineri, documentele pentru redeschiderea punctului de frontieră permanent Giurgiu-Ruse pentru trecerea Dunării cu feribotul.

Documentele oficiale a fost semnate la aproximativ două săptămâni după ce partea bulgară anunța că a pus la punct toată documentația necesară redeschiderii punctului de trecere a Dunării cu feribotul, între Giurgiu și Ruse.

Minstrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că acest punct de trecere va fi deschis permanent pentru pasageri și pentru vehiculele cu masă maximă de 40 de tone, iar acordul pentru trecerea cu feribotul a frontierei româno-bulgare va intra în vigoare în toamna acestui an.

Oficialul român a declarat că în cadrul întâlniri cu omologul bulgar s-a discutat și despre importanța derulării cât mai rapide a proiectului Fast Danube, fiind în interesul economic al ambelor țări ca Dunărea să fie navigabilă pe toată perioada anului, ceea ce va permite transportul unor volume mult mai mari de mărfuri pe Dunăre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...