Eveniment: Când are loc Gala Uniunii Cineaştilor din România. Celebritățile care și-au anunțat prezența

Gala Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) va avea loc luni seară, de la ora 19,30, la Opera Naţională din Bucureşti, iar pe scenă vor urca celebrităţi din lumea teatrului şi cinematografiei, televiziunii, muzicii şi sportului, pentru decernarea premiilor la fiecare din cele 20 categorii.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, gazdele serii sunt actriţa Iulia Vântur şi preşedintele UCIN, Laurenţiu Damian.

Juriul acestei ediţii, prezidat de academicianul Răzvan Teodorescu, a fost format din actriţa Tora Vasilescu, criticul de film Mihai Fulger, directorul de imagine Gabriel Kosuth şi regizorul Doru Niţescu. Printre celebrităţile care au răspuns invitaţiei lansate de producătorul evenimentului – Izabela Rudolf – se numără Răzvan Simion, Ştefan Bănică, Simona Pătruleasa, Laura Cosoi, Marcel Iureş, Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Constantin Cotimanis, Monica Bârlădeanu, Aurelian Temişan, Ozana Barabancea, Adi Nartea, Oana Sârbu şi alte personalităţi din industria cinematografiei şi a televiziunii.

Spectacolul va fi transmis live

Orchestra Operei Naţionale, condusă de dirijorul şi directorul ONB, Daniel Jinga, va asigura momentele muzicale special pregătite pentru acest eveniment. Spectacolul va fi transmis live pe canalul tv Cinemaraton, pe VoYo.ro şi pe pagina de Facebook ‘Gala UCIN’.

Gala UCIN 2021 este realizată cu sprijinul Ministerului Culturii, CNC, Institutului Cultural Român, al DACIN SARA, UPFAR ARGOA şi cu al partenerilor: AGERPRES, Cinemaraton, Cocor Media, Prom’Art Creative, Cinemagia, Aarc, Revista FILM, E- Feminin, CineGhid, Radar, Star Filme. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...