EXCLUSIV. Cei 349 de sindicaliști care au blocat circulația metroului vor fi concediați de la Metrorex

Scandalul blocării circulației trenurilor de metrou la sfârșitul lunii martie a acestui an de către sindicaliștii de la Metrorex avându-l în frunte pe eternul lider Ion Rădoi a ajuns într-un moment extrem de delicat ca urmare a existenței unui dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Contractele de muncă ale protestatarilor, scanate de conducerea Metrorex

Pe 26 martie 2021, circulația metroului în Capitală a fost blocată, în urma unui protest spontan pornit la prima oră. Reprezentanții Sindicatului Liber din Metrou, în frunte cu Ion Rădoi, au coborât în tunel și au împiedicat pornirea la timp a trenurilor de pasageri. 

Greva de la acea vremea a venit la o zi după anunțul conducerii Metrorex că spațiile comerciale din stațiile de metrou trebuie închise și desființate. 

Însă, la începutul lunii iunie, mai exact pe 5 iunie 2021, ca urmare a existenței Dosarului penal 1914/P/2021, la Direcția de Resurse Umane a Metrorex se primește adresa nr. M03.01/883 (vezi documentul în facsimil) de la Direcția Juridică care va genera un scandal uriaș în rândul angajaților de la Metrorex.

Vă adresăm rugămintea de a comunica Serviciului Contencios din cadrul Direcției Juridice, cu celeritate, respectiv, până la data de 07.06.2021, în copie conformă cu originalul, contractul individual de muncă/actul adițional la contractul individual de muncă al fiecărui salariat care se regăsește pe lista persoanelor identificate de Brigada de Poliție pentru Transport Public, în număr de 349 de salariați ai societății, participanți la protestul ilegal din data de 26.03.2021„, se menționează în acest document.

Practic, potrivit informațiilor noastre, această adresă este de fapt un prim pas al conducerii Metrorex în frunte cu directorul Ștefan Paraschiv și al ministrului USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, de a îi concedia pe cei 349 de sindicaliști care au blocat circulația trenurilor de metrou pe data de 26 martie 2021.

Adresă Metrorex

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...