Există sancțiuni pentru funcționarii și înalții funcționari publici?

Publicat: 04 feb. 2024, 17:00, de Alina Cristea, în POLITICĂ , ? cititori
Există sancțiuni pentru funcționarii și înalții funcționari publici?

Există percepția că, în administrația publică, în anumite situații, unii dintre angajați  lucrează de mântuială și nici nu pot fi sancționați. Din păcate, se dovedește a fi reală, mai ales în rândul celor care sunt pilele și obligațiile politicienilor.

Funcționarul public trebuie să fie în slujba cetățeanului

Pentru a trece de la percepție la realitate, la Dialogurile Puterii, invitații avocat Augustin Drăghiceanu, fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu, fostul director al PNRR din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cătălin Costache  recunosc și subliniază existența unei categorii de persoane în administrația publică pentru care nu există performanță și responsabilitate. Cu alte cuvinte, sunt oameni cărora nu le pasă că lucrează într-o funcție publică pentru a servi publicul. ”În engleză se spune public servent. Adică ești funcționar public și ești angajat în slujba publicului, în slujba celorlalți cetățeni. Și asta, pe firul logic, înseamnă ca tu să-ți aduci contribuția într-un anume mod la creșterea bunăstării acestora. Din păcate, dorința aceasta nu se găsește la toate persoanele din mediul public”, afirmă Cătălin Costache.

Angajările fără concurs sau cu subiecte oferite în plic determină ca nivelul de pregătire al angajaților din administrație să scadă și să provoace tot mai multe nemulțumiri în rândul populației și chiar al colegilor din ministere care chiar performează. Și mai grav este faptul că în locul celor care trag chiulul permanent sau tratează cu indiferență responsabilitățile din fișa postului, muncesc oamenii  abonați la muncă, la ore peste program, la executarea lucrărilor pe repede înainte, ca directorul sau ministrul să aibă cu ce se lăuda sau ca proiectul să se realizeze la termenul convenit. Nu este corect ca angajații din administrația publică să fie catalogați tocmai din perspectiva negativă a unei minorități, care, din păcate, poate deveni sau chiar a ajuns să fie la putere.

Să nu ne întoarcem la dosarul cu șină

În 1990, în administrația de stat lucrau aproximativ 500.000 de oameni. Astăzi, sunt peste 1.700.000 de angajați. Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs, așa cum zice românul care face haz de necaz. Avocatul Augustin Drăghiceanu spune că:  ”Este hilar, mai ales într-o eră în care  digitalizarea se consideră că ar trebui să fie o prioritate pentru noi toți, pentru a nu ne întoarce la dosarul cu șină.” Și are dreptate pentru că, din păcate – expresie folosită tot mai des pentru a ne exprima dezamăgirea față de incapacitatea administrației de  stat de a reforma sistemul –, pe lipsa de performanță a celor care ar trebui să implementeze anumite sisteme digitalizate, multe dintre instituțiile statului funcționează prost. Exemplul cel mai elocvent este cel al ANAF-ului. Statul, prin activitatea ANAF-ului, nu reușește să performeze în colectarea taxelor, impozitelor, marilor datorii, să diminueze evaziunea fiscală…Și atunci ce face Statul? Modifică legislația, promovează alte și alte taxe împovărătoare pentru cetățeni sau pentru firmele mici și mijlocii. Nu facem aici analiza efectelor acestor măsuri, o puteți vedea în interviurile de la Dialogurile puterii în discuțiile cu specialiștii invitați. Dar aici, dorim doar să sesizăm modul defectuos al activității din sistemul administrației de stat, care poate determina apariția unor greșeli, erori, întârzieri cu efecte imediate, dar și pe termen lung asupra dezvoltării economiei românești, societății și cetățeanului.

E nevoie de specialiști care să vadă în viitor cum trebuie să se dezvolte economia

Ștefan Roșeanu, președinte ARF, ne spunea că: ”Pentru o licitație de trenuri, specialiștii trebuie să fie bine pregătiți, să știe ce să ceară în caietul de sarcini astfel încât până la livrarea trenurilor, peste 3-4 ani, acestea să fie corespunzătoare cerințelor de la acea vreme.” E nevoie de specialiști și când vorbim de accesarea fondurilor europene, care au o mare contribuție, chiar determinantă, în dezvoltarea actuală a societății românești. PNRR a venit să ne ajute în găsirea unor soluții în proiecte necesare atingerii unor ținte de dezvoltare economico-socială și de creștere  a calității vieții populației. Și tot PNRR ne oferă un indicator foarte important pe care cei implicați în acest program trebuie să-l îndeplinească – rata de absorbție. Și iarăși, din păcate,  ”Rezultatele bune, afirmă Cătălin Costache, sunt obținute în mare parte datorită muncii doar a unei fracțiuni  din întregul  aparatului din administrația de stat. Acesta arată că este nevoie, în opinia mea, în continuare, de a implementa sau de a accentua acest aspect de calcul al performanței fiecăruia.” Poate că evaluarea și recompensarea în funcție de realizarea performanței ar trebui implementată la nivelul întregului sistem al administației de stat. Dar până la evaluarea pozitivă a performanței, care ar determina și recompensarea acesteia, ar trebui luată în calcul și posibilitatea sancționării anagajaților care nu performează și împiedică procesul administrației. Doar câteva exemple: cine a fost sancționat pentru că România nu a performat în domeniile turismului, agriculturii, infrastructurii de transport, sănătății, educației, sportului? Nu numai că nu a obținut rezultate remarcabile, dar chiar a dat înapoi?

E posibilă sancționarea politicienilor ineficienți?

Dacă lucrezi în sistemul public, sancționarea ar putea veni odată cu o componentă variabilă pentru performanță,  care este dependentă de rezultatul muncii, de felul în care angajatul contribuie la creșterea  bunăstării publice. Această prevedere este, în fapt, impusă tot de către Comisia Europeană prin PNRR  ca principală provocare a reformei salarizării.

”La momentul acesta, expune Cătălin Costache, la Dialogurile Puterii,  este extrem de dificil de a sancționa. Este extrem de greu să aplici  pedepse disciplinare în conformitate cu cadrul legal și deseori se abandonează și se preferă a se orienta către persoanele cu care poți să lucrezi, lăsând persoanele problematice deoparte. Și aceasta este o principală problemă pe care am întâlnit-o. Contează foarte mult și rolul pe care le au diferitele straturi de putere și cât de necesară este separarea lor. În România, de exemplu, tehnicul  cu politicul nu au o graniță foarte, foarte clară. De aceea, foarte des vezi imixtiuni între cele două straturi. Este  contraproductiv, nimeni nu spune să se ia controlul politic sau să fie 100% tehnic sau să nu spună nimic nou, dar să fie o interfață.”

Fostul ministru al Transporturilor, Lucian Șova, spune că ”Filozofia administrativă din România, pe care pretindem că o aplicăm, este aceea că specialiștii sunt stabili, sunt funcționari publici și ei sunt în minister și sunt absolut indispensabili, iar factorul politic, în funcție de cursul politicii, trece prin acel minister și își pune amprenta, de o manieră întotdeauna una pozitivă și morală, cu suportul și în limitele stabilite de specialiștii care sunt și trebuie să fie zeci de ani în acel minister.”

Este evident că avem nevoie de specialiști. Dar selecția cadrelor ar trebui să fie cât mai riguroasă și cât mai aproape de necesarul dezvoltării unor strategii și implementării proiectelor propuse. Că nu este așa, aratăm de fiecare dată atât noi, Puterea.ro, cât și colegii noștri din presă, prin prezentarea cazurilor concrete de corupție, de ocupare abuzivă sau nejustificată a unor posturi calde la stat. Dar cu toate aceste exemple, promovarea incompetenților, a pilelor, a celor care au interese personale imediate continua. ”Adică, angajații  să nu mai aibă  ocazia să ajungă pe poziții importante, de la director general de minister până la ministru și prim ministru, fără ca să nu fi avut o experiență privată de măcar zece ani, măcar cu o măsuță în piață, măcar cu un chioșc, măcar să știi cum funcționează viața economică la firul ierbii. Nu zic să fii manager la o societate”, susține Lucian Șova.

Este clar că sancționarea este foarte greu de implementat pentru că pe politicieni îi interesează doar dacă le sunt lezate interesele proprii de grup, de partid și specialiștii nu prea îndrăznesc să-i contrazică. Politicienii în funcții administrative  sunt și  mai greu de sancționat, cu cât sunt mai sus. Sancțiunea vine din perspectivă electorală, dacă vorbim de politici publice, nu vorbim de fapte sub incidența altor reglementări.

Moral, sunt sancționați cu toții, funcționari publici, directori, secretari de stat, miniștri, prin puterea presei și puterea opiniei publice. Legitimă sancțiune, dar insuficientă.

Dar, cui îi pasă?

Puteți vedea mai jos podcastul cu Cătălin Costache, la Dialogurile Puterii: