Florin Cîțu: Revenirea economică a României începe din trimestrul trei

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, susține că revenirea economică a României începe din trimestrul trei al acestui an și spune că obiectivul anului viitor este cel de a anula scăderea din 2020.

Cîțu a declarat că România se îndreaptă către scenariul anunţat încă din luna aprilie, respectiv o contracţie de 4% în acest an, iar obiectivul pentru 2021 este de a anula căderea economică din 2020.

„Cam toată lumea se îndreaptă spre scenariul pe care l-am prezentat încă din aprilie: o scădere de aproape 4 puncte procentuale, dar în acelaşi timp obiectivul nostru rămâne ca în 2021 creşterea economică sa anuleze căderea din 2020”, a declarat Florin Cîțu într-o conferință de presă.

INS a anunțat o scădere economică de 6% în trimestrul III din 2020, raportat la perioada similară din 2019, însă faţă de trimestrul anterior a înregistrat o creştere de 5,6%.

„Creşterea economică în trimestrul trei este în grafic, revenirea economică începe din trimestrul trei, veţi vedea că în trimestrul patru lucrurile se vor îmbunătăţi şi mai departe, aşa cum am avut toate estimările şi dinamica pentru 2020, în jurul unei contracţii de 4 puncte procentuale plus minus 0,2 puncte procentuale. Este ceea ce estimăm în acest moment”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Florin Cîţu a explicat că agricultura a avut o contribuţie negativă.

De asemenea, el a mai spus că nivelul dobânzii reale din România este un indicator important, în condiţiile în care o creştere a dobânzii poate afecta negativ dinamica economică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...