Florin Piersic, vizitat de Marcel Ciolacu la spital. Cum se simte actorul

Publicat: 12 mai 2024, 13:31, de Cezar Andrei, în ACTUALITATE , ? cititori
Florin Piersic, vizitat de Marcel Ciolacu la spital. Cum se simte actorul
Florin Piersic, vizitat de Marcel Ciolacu la spital

Florin Piersic a avut parte de o vizită surpriză duminică dimineață din partea premierului Marcel Ciolacu, la Spitalul Foișor, acolo unde maestrul este internat de câteva zile, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale de extragere a protezei de la genunchi. Unitatea medicală a anunțat că starea generală a actorului s-a ameliorat.

Deși a dat emoții unei țări întregi, Florin Piersic s-a ridicat deja la marginea patului, au informat medicii de la Foișor.

”Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 12.05.2024 de către echipa medicală, arată o ameliorare a stării generale, concomitent cu procesul de normalizare a indicatorilor biologici și de evoluție favorabilă a plăgii operatorii. Pacientul se mobilizează și prezintă un tonus psihic bun”, a anuțat Spitalul Foișor duminică, într-un comunicat de presă.

În urmă cu o zi, unitatea medicală anunța că starea actorului în vârstă de 88 de ani s-a îmbunătățit.

Actorul a început recuperarea, iar medicii îi fac în continuare investigații pentru a vedea cum evoluează.

Proteaza de la genunchi, sursa infecției generalizate

Florin Piersic a trecut, joi, printr-o operație dificilă de extragere a protezei de le genunchi, cea care i-a provocat infecția generalizată. Dificultatea operației a constat în starea gravă cu care actorul a ajuns la Spitalul Foișor și patologia cardiacă pe care o avea, transmit medicii.

Cu toate acestea, specialiștii s-au încumetat să îl supună acestei intervenții chirurgicale, care ulterior s-a dovedit a fi un succes.

”În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă”, a anunțat joi spitalul din București.