Franța: Casca virtuală pentru reducerea durerii și stresului pacientului în timpul intervenției chirurgicale

Publicat: 27 oct. 2021, 12:02, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Franța: Casca virtuală pentru reducerea durerii și stresului pacientului în timpul intervenției chirurgicale

În peste 300 de unități medicale publice și private din Franța este folosită casca virtuală în blocul operator, pentru diminuarea stresului și durerii pacientului în timpul intervenției chirurgicale.

Dispozitivul medical folosit poate combina tehnologia realității virtuale, hipnoza medicală cu principii de psihologie având ca scop reducerea durerii și anxietății

Recent, Centrul spitalicesc Montargoise din Loiret (departament din centrul Franței) a testat folosirea căștii 3D în timpul operațiilor chirurgicale, anunță La Republic du Centre, citat de 20 Minutes.  

Acest instrument ar permite reducerea stresului pacientului în timpul intervenției chirurgicale cu anestezie locală. ”Cu casca în fața ochilor, pacientul își poate imagina că se află într-o pădure, pe o plajă, în apă sau într-o grădină japoneză”, precizează coordonatorul blocurilor chirurgicale din acest spital.

Mediul virtual creat de această cască permite, de asemenea, reducerea durerii resimțite de pacient, dirijându-i atenția către locuri plăcute, liniștitoare.

Timp de trei săptămâni, aproximativ zece pacienți din acest spital au testat acest sistem cu rezultate pozitive. În timpul operației, personalul medical poate comunica cu pacientul. Folosirea acestei metode ar putea fi extinsă și în secțiile de pediatrie.