Fraudă transfrontalieră de 600 milioane euro cu fonduri PNRR. Investigație a Parchetului European 

Publicat: 04 apr. 2024, 22:06, de Bogdan Radulescu, în Dezvăluiri , ? cititori
Fraudă transfrontalieră de 600 milioane euro cu fonduri PNRR. Investigație a Parchetului European 

Zeci de percheziţii au fost efectuate în Italia, Austria, România şi Slovacia. Douăzeci şi două de persoane arestate, maşini de lux şi vile confiscate în cadrul unei anchete europene privind o fraudă cu fonduri PNRR de aproximativ 600 de milioane de euro.  

Frauda a afectat planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) din Italia, au anunţat Parchetul European (Biroul Procurorului Public European) şi poliţia italiană. Opt dintre suspecţii arestaţi au fost plasaţi în arest preventiv, iar ceilalţi 14 au fost plasaţi în arest la domiciliu.

Grupul infracțional vizat este acuzat că a orchestrat, între 2021 şi 2023, o fraudă vizând deturnarea de fonduri destinate Italiei în cadrul planului de relansare european post-COVID.

Suspecţii ar fi solicitat să primească subvenţii pentru a susţine digitalizarea, inovarea şi competitivitatea unor întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), care în realitate erau fictive. Ei ar fi fost ajutaţi de contabili, prestatori de servicii şi notari şi sunt bănuiţi că au transferat fondurile primite către conturi bancare din Austria, România şi Slovacia.

În Italia, garda financiară din Veneţia a îngheţat active în valoarea totală de 600 de milioane de euro, pe baza unei decizii judiciare. Este vorba despre apartamente şi vile somptuoase, sume importante în criptomonede, ceasuri Rolex, bijuterii Cartier, aur şi automobile de lux, în special Lamborghini Urus, Porsche Panamera şi Audi Q8, potrivit gărzii financiare veneţiene. La percheziţii, efectuate în diferite regiuni italiene, au participat aproximativ 150 de poliţişti.

Parchetul European, cu sediul la Luxemburg, este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene, cum ar fi fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro.