VIDEO. Gălățean arestat la cererea DIICOT pentru „plasarea” a zeci de mii de euro, în bancnote false de 50 și 100 euro

Publicat: 17 nov. 2021, 20:52, de Sorin Costea, în Orașul meu , ? cititori
VIDEO. Gălățean arestat la cererea DIICOT pentru „plasarea” a zeci de mii de euro, în bancnote false de 50 și 100 euro

Procurorii DIICOT Galați și polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate l-au capturat pe liderul unei grupări infracționale care plasa în Galați, dar și în alte localități din țară, sume importante în bancnote false de 50 și 100 de euro, aduse din Italia.

Procurorii au organizat, marți, un flagrant în cadrul căruia l-au capturat pe liderul grupării în momentul în care acesta preda la o firmă de curierat un colet în care se aflau, ascunse, într-o pernă, 420 de bancnote false de 50 de euro şi 100 de euro, valoarea totală a acestora fiind de 25.900 de euro.

„La data de 16.11.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului, în timp ce preda unei societăți de transport un colet ce conținea un număr de 322 de bancnote din cupiura de 50 de euro și 98 de bancnote din cupiura de 100 de euro”, se spune în comunicatul DIICOT Galați.

După flagrant, procurorii DIICOT, polițiștii de la BCCO, luptători de la Serviciul „Acțiuni Speciale” din cadrul IPJ Galați și polițiștii de la „Garda de Coastă” din cadrul Poliției de Frontieră au efectuat un număr de 6 percheziții domiciliare la membrii grupării, în urma cărora au fost ridicate 57 de grame de substanțe cu efect psihoactiv, 7 telefoane mobile, 2 tablete, precum și suma de 1.000 de euro, în bancnote susceptibile a fi contrafăcute.

Bancnotele false, aduse din Italia, erau plasate prin schimburi valutare la colțul străzii sau prin coletărie

Liderul grupării era cel care se ocupa de coordonarea tuturor operațiunilor. În toamna acestui an, „valutistul” a constituit împreună cu mai multe persoane un grup infracțional organizat în scopul introducerii pe teritoriul României a unor importante cantități de valută falsificată, constând în bancnote în cupiurile de 50 și 100 de euro, provenită din Italia.

„Acționând în cadrul structurii infracționale organizate, membrii acesteia și-au împărțit rolurile în vederea derulării eficiente a activității infracționale. Astfel, unul dintre membri avea rolul de a procura pe teritoriul Italiei bancnotele falsificate pe care apoi le remitea celorlalți, în scopul introducerii pe teritoriul României, prin intermediul societăților de transport pe ruta Italia-România, acestea fiind disimulate în diferite colete ce conțineau obiecte vestimentare sau alimentare.

Liderul grupării era cel care depozita bancnotele și care a plasat o parte din acestea, cu ocazia unor schimburi valutare stradale”, se mai precizează în comunicatul DIICOT Galați.

Liderul grupării, arestat preventiv pentru 30 de zile

Miercuri, procurorii l-au prezentat pe liderul grupării în fața instanței de la Tribunalul Galați, cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate în formă continuată, înșelăciune în formă continuată și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, în formă continuată.

Instanța admis cererea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a liderului grupării până pe data de 16 decembrie.