Galați. Panică într-o zonă centrală a orașului din cauza unui șarpe de doi metri descoperit la intrarea într-o farmacie

Publicat: 22 iun. 2022, 09:15, de Sorin Costea, în SOCIAL , ? cititori
Galați. Panică într-o zonă centrală a orașului din cauza unui șarpe de doi metri descoperit la intrarea într-o farmacie

Apariția unui șarpe cu o lungime considerabilă într-o zonă foarte aglomerată din oraș, dominată numai de asfalt și betoane și în care nu există case sau grădini, ci doar peluza cu buruieni uscate care mărginește trotuarul, i-a șocat pe gălățenii care se aflau la orele amiezii în zona de vizavi de Spitalul Clinic Județean de Urgență.

La ora prânzului, trecătorii au observat un şarpe de aproximativ doi metri, destul de agitat, care se afla pe treptele de la intrarea într-o farmacie.

Speriaţi, oamenii au telefonat la 112 și prima sosită la fața locului a fost o echipă de intervenție de la Secția 3 Poliție, care a izolat zona până la sosirea unei echipe de la Jandarmerie, care are în dotare instrumente pentru astfel de intervenții.

„În jurul orei 12.00, jandarmii aflaţi în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi au fost direcţionaţi de către operatorul 112 în cartierul Micro 18, vis-a-vis de Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde mai mulţi cetăţeni au semnalat că în faţa unei farmacii se află un şarpe foarte mare”, a declarat căpitanul Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmeriei din Galați.

În momentul în care au sosit la locul ciudatei apariții, jandarmii au constatat că şarpele, care se retrăsese pe peluza de pe trotuar, era agitat și l-au capturat cu un cleşte special și l-au pus într-un sac, după care l-au eliberat în mediul natural, în zona împădurită de pe malul Siretului.

Jandarmii le recomandă cetăţenilor să nu încerce să se apropie de reptile, să nu încerce să le captureze și oricând se confruntă cu o asemenea situație să alerteze Jandarmeria prin Apelul Unic de Urgență 112.