Gata cu vacanța, de mâine începe școala. Ce recomandări are Ministrul educației

Elevii revin luni la școală și vor începe al treilea modul.Ministrul Educației, Ligia Deca vine cu o serie de sfaturi și de recomandări pentru părinți.

La momentul actual, nu se ia în calcul suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid, potrivit unui anunț al Ministerului Educației, după o şedinţă convocată de Ministerul Sănătăţii.

”Nu încurajăm în niciun fel neparticiparea la cursuri” a declarat Ligia Deca, ministrul Educației, într-o conferință de presă comună de la sediul Ministerului Sănătății.

Ligia Deca a spus că „în acest moment nu suntem în situația în care să suspendăm cursurile” și că insistă pentru rolul de prevenție pe care școala îl poate avea în această perioadă epidemică.

„Cu prevenție, cu triaj epidemiologic, eu sper ca procesul educațional să continue în mod normal, așa cum a continuat în fiecare an, chiar dacă a fost sau nu sezon de viroze respiratorii”, a mai declarat Deca.

La rândul său ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că nu va fi declarată epidemie de gripă, ci „stare de alerta epidemică”, iar toate măsurile sunt la nivel de recomandare.

Conform Ministerului Educţiei, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, va fi luată în calcul încheierea unui protocol comun între cele două ministere.

Cum va fi structurat anul școlar?

Anul acesta s-a renunțat la semestre, iar în locul lor au fost implementate modulele. Conform structurii anului școlar, elevii vor începe al treilea modul. 

Modulul 3

  • cursuri – de luni, 9 ianuarie, până vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie, sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti
  • vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie;

Modulul 4

  • cursuri – de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie, sau luni, 27 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, până joi, 6 aprilie
  • vacanţă – de vineri, 7 aprilie, până marţi, 18 aprilie;

Modulul 5

  • cursuri – de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie
  • vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembri

„Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...
dorinel-umbrarescu-antreprenor-bacau-autostrada-a-7

UMB dă în folosință tronsonul Buzău – Focșani în acest an...

Sub îndrumarea omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, Grupul UMB se află în etapa finală a lucrărilor la tronsonul Buzău-Focșani al Autostrăzii A7, în lungime...