Gemeni veniți pe lume din embrioni congelați în urmă cu 30 de ani. Premieră mondială!

În 1992, un cuplu anonim a ales să-și congeleze o parte din embrioni în Statele Unite, după o intervenție de fertilizare in vitro. Treizeci de ani mai târziu, o femeie a adus pe lume gemeni cu ajutorul acestei donații.

Este incredibil, dar adevărat. Potrivit informațiilor oferite de CNN preluate de media internațională, o femeie, Rachel, a adus pe lume gemeni, anul acesta la 31 octombrie, din embrioni care au fost congelați în urmă cu 30 de ani.

Incredibila poveste începe în aprilie 1992, când un cuplu anonim a recurs la fertilizare in vitro (FIV) în Statele Unite și a decis să congeleze o parte din embrioni cu scopul de a ajuta alte cupluri sau de a contribui la cercetarea medicală.

Embrionii, conservați în azot lichid la minus 200 grade, au fost în final donați în 2007 unui centru, ”National Embryo Donation Center” din Knoxville, înainte ca trei dintre ei să ajungă în uterul lui Rachel. Unul dintre ei nu a supraviețuit.

Stare bună de sănătate

Cuplul, deja părinți a patru copii naturali în vârstă de 2, 3, 6 și 8 ani, sunt bucuroși acum că și-au mărit familia.

„Întotdeauna ne-am gândit că vom avea atâția copii câți ne va da Dumnezeu și când am auzit despre adopția de embrioni, ne-am gândit că este ceva ce ne-ar plăcea să facem”, a spus Philip Ridgeway, fericitul tată al gemenilor. El adaugă că nu au căutat să obțină embrionii cei mai vechi din lume, dar sunt cei care au așteptat cel mai mult.

Potrivit informațiilor oferite, cei doi copii sunt într-o stare de sănătate bună. Tatăl lor chiar face glume: într-un fel, sunt copiii noștri cei mai mari ca vârstă, chiar dacă sunt cei mai mici.

Potrivit Asigurărilor de Sănătate, un cuplu sau o femeie singură, care și-au finalizat proiectul parental și nu mai doresc să recurgă la procreare asistată medical (PMA), poate dona embrioni congelați ”neutilizați”.

Embrionii destinați primirii sunt concepuți de persoane sănătoase – cu vârsta sub 38 de ani pentru femei și sub 45 de ani pentru bărbați – și nu prezintă niciun risc identificabil de boală transmisibilă.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română, operațiune de căutare a unei drone

Armata română caută o dronă. Echipe ale Armatei Române, Jandarmeriei, SRI și ISU caută vineri o dronă militară care ar fi căzut pe terenul...

Inspector ITM implicat în acoperirea unui accident de muncă mortal în...

O operațiune de amploare a avut loc joi seară, când autoritățile au efectuat percheziții și au reținut mai mulți suspecți în legătură cu un...