Cine a fost Elena Caragiani-Stoenescu: Google o „marchează” pe prima femeie aviator a României

În ani în care femeile nu prea pătrundeau în „sfera bărbaților”, Elena Caragiani voia să dărâme barierele în acest sens. A fost pasionată din tinereţe de pilotaj, luând lecţii de la cumnatul său, locotenentul Andrei Popovici – care obţine brevetul de pilot, în anul 1913, fiind doar al 11-lea aviator al României.  Acestea sunt doar „amănuntele” din biografia unei femei extraordinare pe care Google o ia în considerare astăzi: Elena Caragiani-Stoenescu – prima femeie aviator a României.

Un destin extraordinar, o viață cum poate rar mai poate fi trăită. 

Astăzi marcăm împlinirea a 135 de ani de la naşterea Elenei Caragiani-Stoenescu, jurist, ziarist, prima femeie aviator din România.

S-a născut la 13 mai 1887, la Tecuci, fiind fiica medicului de origine macedoneană Alexandru Caragiani şi a Zeniei Radovici.  În anul 1912, realizează primul său zbor, alături de profesorul său de echitaţie, Mircea Zorileanu, care deţinea un brevet de pilotaj francez.

În anul 1913, Elena şi-a susţinut lucrarea de licenţă în Ştiinţe Juridice. S-a înscris, apoi, în „Liga Aeriană”, şcoala de pilotaj condusă de prinţul George Valentin Bibescu, fiind singura femeie cursant, spre indignarea bărbaţilor. Nu mai vorbim despre faptul că a luat lecţii de pilotaj de la Constantin Fotescu, căpitanul Nicu Capşa şi Mircea Zorileanu pe avioane de tip „Farman”, „Wright” sau „Santos Dumont”, special adaptate pentru antrenamente.

Voia să dărâme barierele 

În ani în care femeile nu prea pătrundeau în „sfera bărbaților”, Elena Caragiani voia să dărâme barierele în acest sens. Astfel, în anul 1913, la participarea României în Războiul Balcanic, Elena Caragiani a făcut demersuri să fie admisă în corpul zburătorilor fie chiar şi în calitate de curier sau observator aerian, în spatele frontului sau să fie trimisă în „misiuni speciale”, în zboruri deasupra teritoriului ocupat de inamic. Cererile sale au întâmpinat, însă, doar refuzuri.

După încheierea cursurilor, a solicitat obţinerea brevetului de pilot civil, însă Ministerele Învăţământului şi Apărării – prin Spiru Haret şi generalul Crăiniceanu – , i-au respins această solicitare. Iarăși nu a putut pătrunde acolo unde vremurile nu permiteau accesul femeilor.

Însă nimic nu era prea mult pentru îndeplinirea ţelului! Astfel că Elena Caragiani va pleca în Franţa, unde se va înscrie la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, în Champ de Chalon, condusă de Roger Sommer. Aici va lua toate examenele şi, la vârsta de 27 de ani, va obţine Brevetul Internaţional de Pilot Aviator, cu nr. 1591, eliberat în 22 ianuarie 1914 de Federaţia Aeronautică Internaţională. Era prima româncă cu un astfel de brevet şi a 11-a femeie aviator din întreaga lume.

Franţa o primise cu braţele deschise, aici fiind acordat brevet Elisei Deroche, prima femeie aviator, încă din anul 1910.

În timpul zborului încerca să-şi schiţeze articolele

În februarie 1914, face o deplasare în America, pentru a participa la survolarea oceanului alături de piloții americani. La sosire, publicaţiile americane importante i-au anunţat prezenţa, fiind tratată drept o personalitate care onorează poporul american prin vizita ei.

Se va angaja apoi ca reporter al unui important cotidian francez, mergând în Caraibe, Mexic sau America de Sud, apoi a devenit corespondent de război pentru un trust de presă mexican. Pentru deplasări îndepărtate ea folosea avionul, iar în timpul zborului încerca să-şi schiţeze articolele, din această perioadă datând „reportajele din avion” pe care le realiza.

În anul 1916, după intrarea României în război, Elena Caragiani a solicitat să participe, în calitate de pilot, la apărarea ţării, sau să transporte răniţi în spitale, să aprovizioneze cu medicamente sau materiale punctele sanitare de pe front cu avionul, dar este refuzată de către autorităţile române.

Refuzată sistematic

În acea perioadă îşi dorea să înfiinţeze, în ţara ei natală, aviaţia sanitară – fiind refuzată sistematic, deziderat care se va realiza la noi în ţară mai târziu, abia după un sfert de veac. Se înscrie, însă ca infirmieră a Crucii Roşii şi va participa alături de actriţa Maria Ventura şi de surorile sale Florica şi Suzana, la îngrijirea răniţilor români, într-un spital de campanie din Bucureşti sau la Iaşi.

După retragerea armatelor şi instituţiilor româneşti în Moldova, organizează, împreună cu sora ei, un punct sanitar chiar în casa părintească de la Tecuci.

Abia la finalul războiului statul român îi arată recunoştinţa, şi o decorează pentru actele ei de curaj. Elena Caragiani îşi dorea însă, nu această glorie, ci recunoaşterea brevetului ei de pilot.

După un zbor realizat pe ruta Craiova-Tecuci, un demers curajos pentru acea vreme, după refuzul de a-i fi recunoscut brevetul, se hotărăşte sa plece din nou în Franţa, pentru a-şi relua cariera de reporter. S-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, împreună cu care s-a stabilit la Paris. Va profesa, pe mai departe, ziaristica în Franţa, Mexic, S.U.A., ţări din Africa sau Asia, repartizându-i-se în special evenimente aeriene, potrivit Rador. Se va îmbolnăvi, însă, grav, de ftizie, şi va reveni în ţară.

Epilog

Când a revenit în țară a decis să nu lase în urma ei nici o mărturie şi va distruge toate însemnările pe care le adunase de-a lungul vieţii…

A murit la 29 martie 1929, la doar 41 de ani, la Bucureşti, fiind înmormântată la Cimitirul Bellu. În anul 2012, în memoria ei Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 125 de ani de la naşterea primei femei pilot din România.

Dacă este să abordăm cu sinceritate subiectul, Elena Caragiani s-a realizat mai mult în străinătate decât în țară. De să ne mai mirăm? Poate de aceea a decis să nu lase nicio „urmă scrisă”…

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole