Nicușor – înfrânt din nou la CCR: undă verde pentru „beneficii” în companiile publice

CCR a respins, cu unanimitate, sesizarea lui Nicușor Dan privind legea de aprobare a OUG 22/2025 despre guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Asta înseamnă că președintele a pierdut pe teren constituțional, iar legea merge mai departe la promulgare.

Dar de aici până la ideea că s-a dat certificat de noblețe pentru lărgirea beneficiilor din contractele de mandat e o distanță pe care mulți se grăbesc s-o parcurgă în pas alergător.

O victorie juridică, nu neapărat una morală

CCR a spus că textul este constituțional în raport cu criticile formulate. Atât. Nu a spus că e admirabil, auster, pedagogic sau tonic pentru sănătatea morală a companiilor de stat.

Ce a reclamat, de fapt, Nicușor Dan

Nicușor Dan a atacat legea pe două fronturi.

Primul a fost cel al bicameralismului:

președintele a susținut că forma finală a legii a fost schimbată semnificativ față de ce fusese dezbătut anterior și că Parlamentul a mutat prea mult piesele pe tablă.

Al doilea front a fost mai concret și mai sensibil:

eliminarea enumerării exprese a unor cheltuieli precum reprezentarea, transportul și diurna din categoria „altor beneficii” ar fi lărgit prea mult plaja avantajelor materiale posibile, deschizând poarta pentru decontări mai elastice și pentru un control mai slab al banului public.

Exact aici era nervul sesizării: nu că plafonul ar dispărea, ci că formularea devine mai alunecoasă.

Unde a dat CCR cu ciocănelul

CCR a respins atât critica de procedură, cât și pe cea de fond.

Curtea a spus, pe scurt, că eliminarea enumerării exprese nu deturnează scopul inițial al legii și că, în lipsa acestei liste, nu dispare nici plafonul, nici controlul.

Mai precis, rămâne în picioare limita financiară:

totalul beneficiilor acordate într-un an de mandat nu poate depăși valoarea a două indemnizații fixe brute lunare.

Curtea a mai spus și că AMEPIP va continua să controleze și să autorizeze aceste cheltuieli, deci nu există, în viziunea sa, o fugă a beneficiilor într-o zonă fără pază.

Aici e toată șmecheria: constituțional nu înseamnă automat cuminte

De aici începe discuția adevărată.

O lege poate fi constituțională și, în același timp, să fie discutabilă politic, administrativ și moral. Asta e exact situația de aici.

CCR nu a spus că lărgirea semantică a noțiunii de „alte beneficii” este neapărat o idee minunată într-o țară în care companiile publice au fost prea des crescătorii de remunerații confortabile, contracte de mandat moi și sinecuri bine hrănite.

A spus doar că formularea nu încalcă Constituția în modul reclamat de președinte.

Și e foarte important să nu confundăm aceste două planuri. Curtea judecă dacă textul trece testul constituțional. Nu dacă dă bine pe obrazul public al unui stat care încă se luptă cu foamea de beneficii din jurul companiilor sale.

Beneficiile rămân plafonate, dar devin mai elastice în conținut

Aici e punctul care a stârnit toată fierberea.

În vechea formulare, aveai o enumerare expresă: reprezentare, transport, diurnă.

În noua logică, nu mai ai aceeași listă bătută în cuie, ceea ce înseamnă că tipurile concrete de beneficii pot fi menționate în contractul de mandat într-o formulă mai flexibilă, atât timp cât nu sar peste plafonul anual.

CCR spune că această flexibilitate nu scoate cheltuielile de sub control.

Criticii spun că tocmai aici apare problema: când lista devine mai deschisă, tentația de a împacheta elegant diverse conforturi crește.

Așadar, nu se deschide poarta fără gard, dar gardul devine mai decorativ.

De ce subiectul irită atât de tare

Pentru că vine într-un moment foarte prost pentru orice discuție despre indulgență contractuală la stat.

România e în febra reducerii deficitului, a austerității selective, a reformelor și a scandalurilor despre companiile publice, consilii de administrație și „beneficii” greu de explicat cetățeanului care își calculează benzina, facturile și rata.

Așa că, indiferent cum o ambalezi juridic, vestea că legea merge mai departe și că noțiunea de beneficii rămâne mai largă decât voia Cotroceniul nu poate fi vândută drept o mare lecție de cumpătare.

E, mai degrabă, o lecție despre cât de elastic poate încăpea confortul în contract atunci când statul insistă să vorbească despre disciplină.

Ce nu trebuie judecat aiurea

Ar fi totuși greșit să se strige simplist că „de mâine se dezlănțuie jaful”.

Nu asta a decis CCR.

Nu a eliminat plafonul, nu a desființat controlul AMEPIP și nu a legalizat brusc carnavalul avantajelor fără număr.

Dar la fel de greșit ar fi să ni se vândă această decizie ca pe o mare victorie a lucidității administrative. Nu e.

Este o victorie juridică pentru majoritatea parlamentară care a împins textul, punct.

Iar în plan public, tot rămâne o problemă de gust și de bun-simț: câtă elasticitate mai vrei într-o zonă unde statul român și-a făcut de atâtea ori de cap exact prin contracte, excepții și formulări suficient de largi încât să încapă ”confortul” fără rușine.

Verdictul rece

Așadar, CCR n-a spus că „beneficiile” sunt sfinte, nici că schema este admirabilă. A spus doar că sesizarea lui Nicușor Dan nu a convins Curtea că textul ar încălca Constituția.

Politic însă, lucrurile rămân urâte:

într-o țară în care fiecare leu cheltuit de stat e privit cu suspiciune, lărgirea noțiunii de beneficii pentru conducerile companiilor publice nu va fi niciodată o poveste care miroase a reformă.

Va mirosi mereu a salon călduț, a contract lustruit și a vechea ambiție românească de a transforma austeritatea în obligație pentru ceilalți și confortul în drept pentru cei de sus.