Guvernul Ciolacu, încă un guvern bun la același lucru – ne învață cum nu trebuie guvernată o țară

Și a doua lună de mandat a însemnat promisiuni neonorate, așteptări deșarte, dezamăgiri și chiar speranțe năruite. De ce? Pentru că, totuși, oricât de slab “dotați” și nepregătiți sunt Ciolacu & Co, unii au mai sperat că poate trăim înfăptuirea … “patriotismului economic”!

Trăim un fel de “recesiune tehnică” la nivel guvernamental. Pentru a fi înțeleasă paralela făcută cu zona economică, trebuie subliniat faptul că termenul se utilizează atunci când două trimestre consecutive înregistrează o scădere a Produsului Intern Brut. Cu alte cuvinte, două luni de mandat al guvernului Ciolacu înseamnă două luni de bâlbe și gafe guvernamentale dar și de comunicare “politicianistă” a unor măsuri atât pentru zona publică, dar, și mai rău, chiar pentru zona privată. Adică, “scăparea” pe surse prin vocea “sucursalelor” sau chiar a “punctelor de lucru” din mass-media românească, trompete ale partidelor politice, pentru a testa rezistența la stres și nervii societății românești (cetățeni, agenți economici români și nu numai).

De fapt, există un singur motiv, și singurul care contează, pentru care s-a lansat și întreținut acest circ public cu privire la cele două ordonanțe de urgență (cea de reducere a cheltuielilor și cea de măsuri fiscale), pentru că dezbatere sau dialog nu se poate numi. Pentru Ciolacu și “sponsorii” săi, nu sunt importante nici efectele măsurilor dezastruoase pentru mediul de afaceri românesc și nici cele care vor bulversa sectorul bugetar, ci doar acele “portițe” strecurate cu viclenie printre măsurile de reduceri de cheltuieli, care vor deschide drumul către zonele de interes. Una dintre condițiile numirii guvernului Ciolacu este și aceea a deschiderii legale a unuia dintre cele mai mari “tunuri imobiliare” de după ’89. Astfel, după 5 ani de la transferul acestuia, autoritățile locale pot înstrăina patrimoniul național primit odată cu descentralizarea direcțiilor de cultură, sport etc. de la autoritățile centrale. Se vor scrie multe rânduri despre aceste “ciolănii”, prin presa liberă și, implicit, se vor așterne în dosarele pe care, structurile abilitate, cu siguranță au început să le conceapă. Să speram că vor fi cu … finalitate!

De la lipsa de tact, diplomație și chiar neînțelegerea sintagmei prevăzută de Constituția României, de “stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil” (pe care a jurat de tot atâtea ori precum a uitat), și până la încercările, reușite toate, de a ne convinge că noțiunile minimale și de bun simț de economie sunt total necunoscute atât în tabăra guvernamentală, cât și printre “trompetele”coaliției, toate ne ajută să credem că speranța moare ultima. Sau poate că nu …

Să vrei sa devii mai bun și să ajungi mai sus nu este un păcat, ba chiar din contră. Dar atunci când dorința nu bate cu putința și începi să crezi, fără niciun temei, că ești „șefu’ la toate” în această țară, călcând pe mândria și așteptările poporului român … asta te descalifică și te întoarce în locul din care nicicând nu ai plecat. Să crezi că-l poți controla pe Orban, pe Viktor Orban, invitându-l la un prânz privat dar mediatizat precum o nuntă de “bombardieri”, și primești numai ironii la adresa propriilor cetățeni și sfidare a instituțiilor pe care le reprezinți, presupune multă incultură administrativă, diplomatică și politică.

Să vorbești și chiar să acționezi, în două luni de mandat, mai mult pentru oricine altcineva, fie chiar și pentru cei aflați în nevoie, ca urmare a unui război nedrept, decât pentru proprii cetățeni, oameni de afaceri, societate românească și chiar pentru țara ta … cum se traduce, oare?