Guvernul crește cu bună știință datoria publică! Dezvăluirile unui economist

Publicat: 02 dec. 2023, 15:00, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Guvernul crește cu bună știință datoria publică! Dezvăluirile unui economist

Economistul Bogdan Glăvan demască mecanismul prin care Guvernul mărește datoria publică.

Statul face o risipă incredibilă cu plata pensiilor, cu angajații în sectorul public care sunt din ce în ce mai mult. Și generează cheltuieli cu dobânda pentru că prin măsurile luate mărește datoria publică, susține economistul Bogdan Glăvan.

Prin datorie publică se înțelege datoria pe care o are statul față de terți, precum persoane private, persoane juridice, bănci, întreprinderi, din țară sau din străinătate, care au cumpărat obligațiuni emise de stat pentru a acoperi nevoile financiare ale statului.

”Ani de zile statul s-a împrumutat la dobânzi real-negative.

– În 2020 titlurile Fidelis aveau 3%-4%, în funcție de maturitate, iar rata inflației în următorii ani a fost 5%, 13%, 7%…;

– În 2021 statul se împrumuta la 3%;

– În decembrie 2022 statul a ajuns să se împrumute la 7,65% pe un an, ceea ce vedem că a acoperit doar inflația, lăsând cumpărătorului un randament real egal cu zero – respectiv un cost zero pentru guvern;

Acum titlurile Fidelis au o rată a dobânzii de 6%-7%, în condițiile în care inflația estimată se va situa anii următori la 4,6%, apoi la 3,4%.

Cu alte cuvinte, abia de acum încolo se împute treaba. Guvernul va trebui să plătească o dobândă real-pozitivă, ceea ce înseamnă că simpla creștere nominală a veniturilor bugetare în pas cu inflația va fi mai mică decât costul datoriei. În aceste condiții este probabil ca ponderea datoriei publice în PIB să crească iar cheltuielile cu dobânzile să asfixieze cheltuielile pentru educație, pentru sănătate etc.

Coaliția „stabilității” a tras mâța de coadă, a irosit această fereastră de oportunitate, în care putea să facă reforme și să reducă risipa, dar a făcut exact contrariul angajând zeci de mii de bugetari și cheltuind extravagant, iar acum a descoperit că a rămas fără bani, în timp ce vin alegerile și promite pensii fără număr.

Nerozii s-au găsit să crească impozitele exact acum când dobânzile devin real-pozitive. Efectul se va simți în 2024”, a afirmat Glăvan.