Guvernul ușurează munca ”Marilor Contribuabili” de la ANAF! Se taie din lista de companii

Publicat: 14 mart. 2024, 08:12, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Guvernul ușurează munca ”Marilor Contribuabili” de la ANAF! Se taie din lista de companii

Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, instituție condusă de Marilena Năstase, va administra un număr mai mic de companii.

Cabinetul Ciolacu va adopta astăzi un proiect de act normativ prin reorganizează activitatea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, instituție aflată în subordinea ANAF și condusă de Marilena Năstase, în sensul că va administra un număr mai mic de societăți în scopul eficientizării acesteia.

În anul 2023, la nivelul ANAF, s-a realizat o analiză privind activitatea fiscală a contribuabililor mari, din perspectiva identificării cât mai corecte a eşantionului operatorilor economici cu cea mai mare importanţă fiscală. În urma acestei analize s-a constatat necesitatea diminuării numărului de mari contribuabili, în funcţie de criteriul de bază agregat, raportat la ponderea acestora în veniturile bugetare declarate. Până la data de 01 ianuarie 2024, numărul marilor contribuabili gestionaţi de DGAMC (structură înfiinţată ca interlocutor fiscal unic care să asigure asistenţă în aplicarea unitară a legislaţiei fiscale pentru acest tip de contribuabil) s-a situat în limita unui număr de maxim 3.000.

Din aceştia însă, un total de 1.424 cei mari contribuabili deţin o pondere de 46,42% din sumele declarate la nivel naţional, diferenţa reprezentând un procent de până la 5% din aceste sume.

Ca atare, eliminarea unui număr contribuabili din categoria marilor contribabili permite DGAMC să îşi orienteze eforturile pentru susţinerea categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport fiscal, oferind acestora servicii publice de o înaltă calitate. Astfel, numărul de contribuabili aflaţi în administrarea DGAMC s-a diminuat începând cu 01 ianuarie 2024 cu 1.000 contribuabili (Ordinul nr. 1992/2023 al preşedintelui ANAF).

Începând cu data de 1 iulie 2024, un număr de alţi 1.064 contribuabili aflaţi în administrarea DGAMC vor trece în gestiunea administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, respectiv a Administraţiei Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii Bucureşti.

”Luând în considerare cele menţionate anterior, dar şi alte aspecte pozitive cum ar fi reducerea sarcinilor ce revin contribuabililor (ex: deplasarea la sediul organului fiscal – administraţiile judeţene ale finanţelor publice este mai facilă decât deplasarea acestora la sediul DGAMC din Bucureşti), precum şi diminuarea accentuată a numărului de personal al DGAMC sesizată în repetate rânduri de conducerea acestei structuri în cursul anului 2023, considerăm că măsura de reglementare diferită a modului de organizare şi funcţionare a DGAMC este oportună la acest moment”, se arată în nota de fundametare a proiectului de act normativ ce urmează să fie adoptat de guvern.

De asemenea, funcţionarea corectă a sistemului fiscal la nivelul său teritorial şi al fiecărei categorii de contribuabili este importantă pentru a mobiliza veniturile necesare statului şi finanţării politicilor sale publice pe termen mediu şi lung, astfel încât să contribuie la dezvoltarea economică şi socială. Reformele fiscale-structurale, orientate spre creşterea eficienţei sectorului public, vor conduce, la rândul lor, la creşterea colectării veniturilor. III.Se impune recunoaşterea faptului că activitatea în cadrul administraţiei fiscale presupune cunoştinţe specializate şi care trebuie să ţină pasul cu cele mai noi tendinţe (pentru a putea contribui la reducerea evaziunii fiscale), precum şi cu un volum de muncă deosebit, care fac necesară asigurarea resurselor necesare desfăşurării activităţii la nivelul şi standardele stabilite.