Hidroelectrica pregătește facturi mai mari la energie. Cu cât se scumpește curentul

Publicat: 07 mai 2024, 12:57, de Cezar Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Hidroelectrica pregătește facturi mai mari la energie. Cu cât se scumpește curentul
Hidroelectrica pregateste facturi mai mari la energie

Hidroelectrica pregătește facturi mai mari la energie. Cel mai mare producător de curent din România va trimite în această perioadă clienților casnici o ofertă pentru prelungirea contractelor, care va include tarife mai ridicate de transport și distribuție, la care se adaugă prețul energiei active.

Hidroelectrica pregătește facturi mai mari la energie pentru consumatorii casnici

Românii ale căror contracte pentru energie la Hidroelectrica expiră au început să primească oferte de prelungire cu tarife ușor mărite. Vorbim aici de prețul final, întrucât furnizorul a menținut costul energiei active. Practic, este vorba de o majorare survenită în urma creșterii tarifelor care formează prețul final, respectiv al transportului și distribuției.

Compania a întocmit noua ofertă pentru consumatorii casnici la 15 aprilie și este valabilă până la finalul lunii iulie, pentru o perioadă determinată de 12 luni.

Citește și: Hidroelectrica a dat ANAF în judecată! Miza – 62 milioane de lei

Prețul energiei electrice active (fără TG, tariful de transport – componenta de introducere a energiei electrice în rețea) pentru o perioadă contractuală de 12 luni este de 0,28000 lei/kWh, iar dacă este inclus TG, ajunge la 0,28382 lei/kWh, la fel ca în oferta precedentă a Hidroelectrica, potrivit Gândul.

Astfel, prețul energiei electrice va fi ușor modificat în funcție de cele opt zone de distribuție. Cel mai mare tarif se regăsește în județele incluse în zona de distribuție Muntenia Nord, pe când cel mai mic este în Banat.

  • Rețele Electrice Muntenia (București, Giurgiu, Ilfov) – 0,78076 lei/kWh (anterior: 0,77238 lei/kWh);
  • DEER – SDEE Muntenia Nord (Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea) – 0,90949 lei/kWh (anterior: 0,90112 lei/kWh);
  • DEER – SDEE Transilvania Sud (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) – 0,82625 lei/kWh (anterior: 0,81788 lei/kWh);
  • DEER – SDEE Transilvania Nord (Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud) – 0,84785 lei/kWh (anterior: 0,83947 lei/kWh);
  • Rețele Electrice Banat (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) – 0,78611 lei/kWh (anterior: 0,77774 lei/kWh);
  • Distribuție Energie Oltenia (Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman, Vâlcea) – 0,89217 lei/kWh (anterior: 0,88379 lei/kWh);
  • Rețele Electrice Dobrogea (Călărași, Constanța, Ialomița, Tulcea) – 0,84666 lei/kWh (anterior: 0,83828 lei/kWh);
  • Delgaz Grid (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) – 0,85525 lei/kWh (anterior: 0,84688 lei/kWh).

Cât vor plăti consumatorii după scumpire

Momentan, scumpirea anunțată de Hidroelectrica nu va afecta consumatorii, întrucât se mențin prețurile plafonate pentru diferitele categorii vizate de OUG 27/2022, cu modificările ulterioare.

Teoretic, la un consum de 100 kWh, factura ar fi de 90,94 de lei, față de 90,11 lei, conform noii oferte, dar, practic, clientul plătește 68 de lei, restul fiind decontat de stat furnizorilor.

Conform prevederilor OUG 27/2022, consumul de energie electrică urmează să se factureze la prețul final calculat de furnizor, dacă acesta este mai mic decât prețul final maxim plafonat prevăzut de actul normativ pentru clienții finali.