Horia Constantinescu și Nicușor Dan, joacă alba-neagra cu târgul lui Daea de la Ministerul Agriculturii

Publicat: 16 mart. 2023, 07:45, de Ion Teleanu, în ECONOMIE , ? cititori
Horia Constantinescu și Nicușor Dan, joacă alba-neagra cu târgul lui Daea de la Ministerul Agriculturii

În goana disperată după imagine, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, organizează diverse târguri de produse tradiționale în curtea interioară a ministerului, dar nu se știe cât sunt de legale.

Săptămâna trecută, în curtea interioară a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a organizat un târg de produse tradiționale românești unde prețurile îți tăiau răsuflarea. PUTEREA a solicitat ministrul Petre Daea să precizeze care sunt prevederile legale în baza cărora de organizează asemenea târguri în curtea interioară a ministerului pe care-l conduce.

Numai că, ministrul Petre Daea a refuzat să răspundă la solicitarea noastră. De ce? Poate că și pentru că știe bine că târgurile sunt organizate de către niște producători din zona Cluj și n-are chef să intre în conflict cu fostul ministru Adrian Oros și grupul de la Cluj.

Daea, nicio vorbă despre legalitatea târgului

În schimb, PUTEREA a solicitat edilului general al Capitalei, Nicușor Dan, dar și președintelului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Horia Constantinescu, să precizeze dacă acest târg din fața Ministerului Agriculturii este organizat legal și care sunt prevederile legale în baza cărora se desfășoară. Răspunsul celor doi ne scutește de orice, comentariu.

sursa: Ministerul Agriculturii

Soluția elegantă și sigură: Pasarea răspunderii


”Informațiile solicitate exced cadrului legal al Legii 544/2001 în ceea ce privește sfera de competență a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.). Pentru informațiile solicitate trebuie să vă adresați Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Primăriei Municipiului București”, a precizat Horia Constantinescu. ”Din evidențele Secretariatului comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, constituită în baza Legii nr. 60/1991, republicată, nu există nicio cerere în acest sens” și ”vă informăm că evenimentele, manifestațiile ce se organizează în incinta sediilor, curților ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat nu intră în aria de competență a Comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice”, a fost răspunsul lui Nicușor Dan.

Practic, cei doi, dar mai ales Horia Constantinescu, s-au spălat pe mâini de orice răspundere. La șeful ANPC este și o explicație politică: el face parte din organizația PSD Sector 1, care, în urma trocului politic, dă ora exactă în Ministerul Agriculturii. Așadar, o mână spală pe cealaltă și ambele fața lui Daea!