Hunedoara: Un bărbat a fost arestat după ce a înjunghiat un tânăr din Lupeni

Un bărbat de 71 de ani, din oraşul Lupeni, a fost arestat pentru 30 de zile, sub acuzaţia de omor, după ce a înjunghiat, în inimă, un tânăr de 33 ani, care a decedat.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fapta a avut loc pe fondul consumului de alcool, între inculpat şi victimă izbucnind un conflict spontan soldat cu înjunghierea bărbatului de 33 de ani, transmite Agerpres.

„Din cercetările efectuate în cauză rezultă că, la data de 6 martie, pe fondul stării de ebrietate în care se aflau, în jurul orelor 13.45-14.00, între inculpatul SD şi victima AAJ a izbucnit un conflict spontan care s-a încheiat prin înjunghierea victimei de către inculpat, cu un cuţit de bucătărie, în zona inimii, fapt care a cauzat decesul victimei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Din primele verificări efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că, sâmbătă dimineaţa, un tânăr în vârstă de 33 de ani din Lupeni, însoţit de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din aceeaşi localitate, s-au deplasat la locuinţa bărbatului vârstă de 71 de ani, unde, împreună cu acesta şi cu concubina lui, au consumat băuturi alcoolice.

Pe fondul stării de ebrietate în care se aflau, între tânărul de 33 de ani şi bărbatul de 71 de ani a izbucnit o ceartă, iar la un moment dat, acesta din urmă l-a înjunghiat cu un cuţit, pe tânăr, în zona inimii, victima decedând. Agresorul a fost cel care a sesizat, ulterior, fapta la numărul de urgenţă 112.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diana Șoșoacă – schimbare „serioasă” de planuri: nu mai candidează la...

Senatoarea Diana Șoșoacă, cunoscută pentru ieșirile ei controversate și pozițiile extrem de critice față de autorități, pare să fi făcut o altă "mutare strategică"...
Un fost poltist de frontiera, care facea contrabanda cu tigari peste Prut cu o lanseta, condamnat cu suspendare

Un fost polițist de frontieră, care făcea contrabandă cu țigări peste...

Instanța de la Judecătoria Târgu Bujor s-a pronunțat în dosarul fostului polițist de frontieră Neculai Graur, de la IJPF Galați, condamnându-l la 2 ani...