Încă un vaccin, dar unul combinat contra gripei și a Covid-19

Publicat: 05 oct. 2023, 16:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Încă un vaccin, dar unul combinat contra gripei și a Covid-19

Un nou vaccin eficient atât contra Covid-19, cât și a gripei, a anunțat compania farmaceutică Moderna.

Primele rezultate furnizate de testele de fază întâi sunt încurajatoare. Astfel, acest vaccin combinat asigură un nivel superior al anticorpilor comparativ cu vaccinurile antigripale și un nivel egal cu dozele de rapel ale vaccinului produs de aceeași companie, anterior contra coronavirusului.

Compania producătoare  transmite că acest vaccin combinat este sigur, tolerabil, rata efectelor secundare fiind similară celei înregistrare în cazul vaccinului său anti-Covid-19.

Testele de fază a doua ar putea începe la sfârșitul acestui an.

Președintele Moderna, Stephen Hoge, a declarat că s-ar putea ca vaccinul să fie aprobat până la sfârșitul acestui an, dar „mai probabil vorbim despre sezonul de toamnă 2025”.