Înmormântarea lui Doru Ana: Când vă puteți lua rămas bun de la îndrăgitul actor

Publicat: 12 oct. 2022, 15:00, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
Înmormântarea lui Doru Ana: Când vă puteți lua rămas bun de la îndrăgitul actor
Sursa foto: Digi 24

Înmormântarea lui Doru Ana, actorul pe care îl plâng mulți colegi din lumea cinematografică și nu numai, va avea loc joi, 13 octombrie, potrivit paginii de Facebook a Uniunii Naționale a Artiștilor din România.  

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus marți, 11 octombrie, la capela cimitirului Calvin. Azi, 12 octombrie, vă puteți lua rămas bun de la Doru Ana până la ora 18.00 – a fost depus la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.

Înmormântarea lui Doru Ana

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 13 octombrie, la ora 13.00, la capela de la biserica Sf Maria și înhumarea la ora 15.00 la cimitirul Calvin.

„Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 – 11 octombrie 2022)”, se arată pe pagina de Facebook a Casei de Producţie a TVR.

„Cât de trist! Ştiam cât de bolnav a fost! Şi totuşi fostul meu coleg de an, prin dispariţia lui tragică îmi lasă un gol greu de suportat in suflet! Sunt copleşit de emoţie! Dumnezeu să te ierte, Dorule, şi să te ocrotească de-a dreapta Sa, pentru că meriţi prin tot ce ai creat şi pentru modestia şi verticalitatea ta! Drum lin în Lumină!”, a scris regizorul Lucian Sabados, într-un comentariu.

Şi actriţa Medeea Marinescu a scris că regretă plecarea profesorului şi actorului Doru Ana.

Doru Ana s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală, promoţia 1980, la clasa profesoarei Olga Tudorache.