Întâlnire a ministrului Apărării cu membri ai Congresului SUA. Discuții despre securitatea regiunii Marea Neagră

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit duminică, la sediul MApN, cu o delegaţie a Congresului SUA, discuţiile vizând, printre altele, securitatea în regiunea Mării Negre şi proiectele majore de investiţii privind consolidarea infrastructurii militare din România.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MApN, delegaţia SUA a fost condusă de senatorul Richard Shelby, preşedintele Comitetului pentru alocări bugetare din Senatul SUA.

“În cadrul discuţiilor au fost abordate teme actuale din domeniul securităţii şi apărării şi aspecte concrete legate de cooperarea cu SUA, atât din perspectivă bilaterală, cât şi în context aliat. Au fost evocate atât subiecte privind dialogul strategic în domeniul apărării – cu accent pe riscurile şi ameninţările la adresa securităţii în regiunea Mării Negre, cât şi direcţii de acţiune privind consolidarea cooperării practice la nivel bilateral. (…) Ministrul Apărării Naţionale a reafirmat că prezenţa militară americană pe teritoriul României reprezintă un real angajament al SUA în asigurarea securităţii şi stabilităţii, reiterându-se importanţa consolidării acesteia. A evocat, de asemenea, proiectele majore de investiţii privind consolidarea infrastructurii militare din România”, arată sursa citată.

De asemenea, cele două delegaţii au reliefat nevoia de cooperare pentru creşterea nivelului de instruire al militarilor, prin derularea de exerciţii bilaterale şi în cadru aliat.

Consolidarea Parteneriatului Strategic rămâne un obiectiv major la nivelul apărării, având rol esenţial în contextul provocărilor actuale la adresa securităţii”, a subliniat ministrul Ciucă, conform comunicatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...