Întâlnire istorică între Joe Biden și Vladimir Putin

Publicat: 16 iun. 2021, 11:15, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Întâlnire istorică între Joe Biden și Vladimir Putin

Preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus, Vladimir Putin, se vor întâlni miercuri, la Geneva, iar această întrevedere a lor va fi una dintre cele mai importante din sfera geopolitică de anul acesta.

Întâlnirea lui Biden cu Putin în Elveţia, ţară aleasă pentru istoria sa de neutralitate politică, nu va fi prima dintre ei, însă va fi prima de când democratul a devenit preşedinte al Statelor Unite, supranumit lider al lumii libere, informează news.ro.

Este aşteptat ca la reuniunea iniţiată de Biden să fie adoptat un ton diferit decât la cea care a avut loc în iulie 2018, la Helsinki, între preşedintele american de la acel moment, Donald Trump, şi Putin. Trump a insistat atunci ca cei doi lideri să se întâlnească la începutul summit-ului în absenţa consilierilor, stârnind îngrijorări că fostul ofiţer KGB îl va învălui pe omologul american.

Transparență și coordonare

Întâlnirea de săptămâna aceasta dintre Biden şi Putin are loc în cadrul primei vizite internaţionale a lui Biden ca preşedinte, în timpul căreia a reconfirmat alianţele cu liderii G7 şi partenerii NATO. La sediul NATO, Biden le-a declarat reporterilor că s-a consultat cu ceilalţi lideri mondiali înaintea întâlnirii cu Putin.

Fiecare lider mondial de aici, cei mai mulţi dintre ei au menţionat asta şi mi-au mulţumit pentru întâlnirea cu Putin”, a spus Biden luni, citează Cnbc.com. „Am discutat cu ei despre ce cred că este important din perspectiva lor şi despre ce cred că nu este important”, a adăugat el, subliniind că omologii i-au apreciat transparenţa şi coordonarea.

Întâlnirea este programată să aibă loc în a doua parte a zilei, la o vilă de secol 18 de pe malul lacului Geneva, potrivit CNN.

Cum va decurge întâlnirea

Oficialii de la bordul Air Force One au spus marţi, în timpul zborului de la Bruxelles la Geneva, că Biden se va întâlni cu Putin la ora locală 13:00. Putin va ajunge primul la vilă, iar amândoi preşedinţii vor fi întâmpinaţi de omologul elveţian înainte de a face o fotografie împreună.

La întrunire vor participa patru persoane: Biden, Putin, secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Fiecare parte a avea un translator şi fotoreporterii vor putea capta imagini la început. Ulterior, fiecare delegaţie va avea cinci membri, alături de Biden şi Putin. Nu au fost anunţate încă numele participanţilor.

Oficialii americani au spus că se aşteaptă ca discuţiile să dureze patru spre cinci ore sau poate mai mult. Nu este aşteptat ca liderii să mănânce împreună.

La finalul întrunirii, preşedinţii vor susţine, separat, conferinţe de presă.