Iohannis declară că politicile bazate pe consum şi deficite bugetare au îndepărtat România de aderarea la euro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că politicile bazate pe consum şi deficite bugetare, practicate înainte de pandemie şi criza economică, au îndepărtat România de obiective de ţară strategice, precum aderarea la zona euro, iar în prezent îngreunează lupta împotriva inflaţiei.

„Ne-am propus, ca ţară, să realizăm reforme şi investiţii de anvergură, care să genereze valoare adăugată, bunăstare şi dezvoltare sustenabilă în timp. Să ne amintim că, în anii de dinaintea pandemiei, România a avut un puternic parcurs prociclic, cu politici bazate pe consum şi deficite bugetare. Pandemia şi criza economică aferentă ne-au prins nepregătiţi în planul finanţelor publice, cu cel mai mare deficit din Uniune în 2019, parcurs care a favorizat apoi şi creşterea rapidă a datoriei publice. Asemenea politici ne-au îndepărtat de obiective de ţară strategice, precum aderarea la zona euro, iar în prezent fac şi mai dificile ajustările necesare unei lupte eficiente împotriva inflaţiei”, a afirmat preşedintele, în cadrul Forumului Educaţiei Financiare.

El a subliniat că schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investiţiile să devină prioritatea zero. În acest sens, a declarat că trebuie menţinute alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii.

„Adâncirea în continuare a deficitelor de cont curent, pierderile de competitivitate pe fondul crizei preţurilor la energie, intensificarea drastică a inflaţiei în ultimele luni, pentru a menţiona doar câteva evoluţii, necesită politici responsabile şi reforme care să ofere rezilienţă economiei şi să modernizeze România. Pe termen mediu şi lung, schimbarea modelului de dezvoltare presupune ca investiţiile să devină prioritatea zero. În 2022, alocările bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiţii indică o direcţie fermă, care trebuie concretizată şi menţinută”, a spus preşedintele.

Potrivit acestuia, calitatea politicilor economice, a legilor şi a actului de guvernare trebuie să se sprijine pe o educaţie economică sănătoasă. În acest sens, a evidenţiat rolul economiştilor în fundamentarea deciziilor economice corecte.

„Este evident că avem nevoie de competenţe financiare şi antreprenoriale competitive, de şcoli de afaceri puternice şi de ştiinţă economică veritabilă. Pentru o participare civică activă şi responsabilă, inclusiv în legătură cu ofertele politice de soluţii economice, este foarte important ca cetăţenii noştri să fie bine educaţi şi corect informaţi din punct de vedere financiar. Organismele bancare şi financiare, aflate zilnic în contact cu clienţii lor, cu cetăţenii, se pot implica şi se implică şi ele mai mult. Această interacţiune poate fi bine valorificată prin programe specifice de informare şi dialog cu clienţii, prin proiecte comune cu universităţile de profil”, a mai spus preşedintele.

El a menţionat că universităţile au fost şi rămân „deschizătoare de drumuri”, cu rol decisiv în formarea competenţelor pentru noile generaţii.

„Dincolo de programele didactice de formare, universităţile pot lansa dezbateri de viziune pe teme de actualitate, care să aducă un bagaj ştiinţific autentic, menit să clarifice şi să orienteze dezbaterea publică, deciziile financiare şi, foarte important, politicile publice”, a precizat preşedintele.

Klaus Iohannis participă la prima ediţie a Forumului Educaţiei Financiare, organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Asociaţia Română a Băncilor. Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Mai multe articole...

1 COMENTARIU

  1. Care a fost şi este cea mai săracă parte a României ?

    România vorbește de aderarea la euro? Degeaba vrea poporul multe.

    Oligarhi români nu vor ca România să adere la zona Euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole