Isărescu cere din nou statului să îi cumpere Arena Progresul

Arenele BNR sunt în paragină pentru că Banca Centrală nu a convins nicio instituție a statului să le cumpere. Prima propunere a fost făcută în 2014. Ultima a venit azi, chiar dacă mai voalat.

Într-un discurs ținut în deschiderea Simpozionului Anual de Istorie și Civilizație Bancară, ediția a 31-a, cu tema Patrimoniul arhitectural al Băncii Naționale a României, guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a dat de înțeles că este dispus în continuare să vândă Arena Parcul cu Platani, cunoscută și că Progresul, unde se află arena de tenis, stadionul de fotbal, precum și terenuri de antrenament, anexe etc. Pentru că BNR nu poate vinde unul privat, singura entitate care o poate cumpăra și o poate repune în circuitul sportiv este statul român.

”Banca Națională a prezentat în Parlament mai multe propuneri privind transferul prin lege către statul român a unei părți din această proprietate care cuprinde amenajările sportive”, a spus Isărescu, dând de înțeles că până nu a putut să convingă statul să ia arena în condițiile dorite de Banca Centrală.

S-a zvonit la un moment dat că BNR cere pe arenă 35 milioane de euro, informație respinsă de Banca Centrală într-un drept la replică pentru GSP. ”În nenumăratele discuții – nefinalizate – cu reprezentanții diverselor guverne în exercițiu, BNR a susținut că este oricând dispusă să susțină emitere unui act normativ prin care terenurile sunt cedate unei entități a guvernului, printr-un schimb de terenuri care se acopere obligațiile contabile legale. (Terenurile pe care le-ar fi primit banca sunt unele pe care sunt construite deja diverse sedii ale sucursalelor BNR). Pentru acest schimb, trebuie respectate constrângerile existente. O vânzare către o entitate privată – așa cum au mai apărut propuneri – este cu desăvârșire exclusă”, se spune în dreptul la replică amintit.

În ultimii ani s-au scris zeci de articole despre situația Arenelor BNR. Miniștrii perindați la șefia MTS au promis solemn că vor debloca situația. Nu au făcut-o. S-au schimbat guverne, nepăsarea a fost mereu suverană. Azi, arenele sunt în paragină.

În 2018, când venea acasă după ce câștigase Roland Garros, Simona Halep declara: „Sper ca acest trofeu să aibă o greutate pentru persoanele care sunt în conducerea țării. Mi-aș dori să avem o arenă frumoasă de tenis și acești copii să crească într-un mediu frumos”.

Marii sportivi Ion Țiriac și Ilie Năstase au purtat un adevărat război cu BNR, miza fiind Arenele BNR. Scandalizat ca Țiriac a fost forțat să vândă turneul ATP de la București mai întâi maghiarilor de la Budapesta și, mai nou, sârbilor de la Belgrad unde familia lui Novak Djokovic a cumpărat licența până în 2024, Ilie Năstase l-a amenințat pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu judecata.

În 2017, Țiriac, Năstase și Halep au negociat cu premierul de atunci, Mihai Tudose cumpărarea Arenelor BNR din fonduri publice în condițiile în care pe complexul sportiv s-au plătit 233.000 de dolari în 1991 (anunț făcut de ministrul Economiei de la acea vreme, Marius Dunca în Comisia Economică, Industrii și Servicii din Senatul României) sau 120.000 de dolari (sumă anunțată de Ion Țiriac).

Ce spune guvernatorul despre arene

Iată o parte din discursul pe care Mugur Isărescu l-a ținut în deschiderea simpozionului amintit:

”Una dintre proprietățile Băncii Naționale care a reținut atenția opiniei publice în ultimul deceniu a fost Parcul cu platani sau Arenele BNR din strada Dr. Staicovici.

Deoarece în spațiul public s-au rostit multe neadevăruri legate de dimensiunea juridică și întreținerea acestei proprietății a Băncii Naționale a României, dați-mi voie sa punctez în continuare câteva lucruri.

Istoria modernă a acestui spațiu verde, acum in mijlocul orașului București, a început în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când a fost înființată prima societate sportivă din România, o societate de tir, denumită Societatea de Dare la Semn. Aprobate prin decret domnesc în 1865, Statutele Societății prevedeau organizarea unui concurs anual de tir, a cărui etapă finală trebuia să se desfășoare pe terenul acesteia în prezența domnului, a ministrului de război, a celui de interne și a primarului Capitalei.

Pentru amenajarea unui poligon necesar antrenamentelor și festivităților, tot în anul 1865, Societatea de Dare la Semn a primit din patrimoniul statului un teren situat la „Bariera Spirea” (în afara perimetrului de atunci al Bucureștiului), aflat în lunca râului Dâmbovița, râu care la acea vreme nu era regularizat. Terenul era propice pentru un poligon de tir, nu numai pentru ca se afla în afara orașului, dar și pentru ca se termina în malul înalt al Dâmboviței, cultivat cu viță de vie, de unde denumirea de mai târziu a șoselei Viilor. Aici a fost inaugurat poligonul de tir al Societății de Dare la Semn în 1870 și tot în acei ani au fost plantați primii platani în zona Cotroceni.

Odată cu transformarea Mânăstirii Cotroceni în Palatul Cotroceni, la începutul secolului trecut, orașul s-a dezvoltat dincolo de bariera Spirea (zona unde se regăsește astăzi Opera Națională), a apărut cartierul rezidențial Cotroceni care a înconjurat practic poligonul Societății de dare la Semn.

Peisajul urbanistic al Bucureștiului și al zonei Cotrocenilor s-a schimbat radical în perioada interbelică, cartierul cunoscând o dezvoltare extraordinară, iar activitatea zgomotoasă a Societății provoca disconfort locuitorilor din preajmă. De aceea, după război, Societatea de Dare la Semn a fost autorizată, prin lege, să realizeze un schimb de teren cu Banca Națională a României, iar la 27 iunie 1946 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin care Societatea de Dare la Semn a primit de la BNR 65 de ha în pădurea Tunari și 1,47 miliarde lei. Ulterior reformei monetare din august 1947, Banca Națională a mai achiziționat, în 1948, un teren mult mai redus ca suprafață, de doar 280 metri pătrați, situat în str. Dr. Lister nr. 37, pentru care a achitat suma de 500 000 lei.

Menționez că în actul de vânzare – cumpărare întocmit cu Societatea de Dare la Semn, se atestă că pe actualul amplasament al arenelor au fost amenajate tribune și terenuri de tenis încă din perioada interbelică, Societatea „Tennis Club Român” având calitatea de chiriaș în perioada 1934-1949.

Din 1946 până în prezent, Banca Națională a României a avut, neîntrerupt, calitatea de proprietar, plătind taxe și impozite. În perioada comunistă, baza sportivă a fost utilizată atât de Banca Națională a RSR, cât și de Consiliul National pentru Educație Fizică și Sport, Ministerul Turismului și Sportului, precum și de alte entități sportive. De exemplu, Clubul Sportiv „Progresul” a funcționat acolo în calitate de chiriaș.

Tradiția practicării tenisului aici încă din perioada interbelică și amenajările deja existente, precum și situarea Parcului cu Platani în centrul Capitalei au determinat regimul comunist să considere perimetrul respectiv ca adecvat pentru extinderea și modernizarea arenelor de tenis, în regim de urgență, pentru găzduirea finalei Cupei Davis între echipele României și SUA în anul 1972.

Amenajările făcute de statul comunist pe această proprietate a Băncii din strada Dr. Staicovici nr. 42-48 au fost preluate cu plată de BNR în anul 1991, pe baza unui protocol încheiat cu Ministerul Tineretului și Sportului. Dar în 1991, când BNR a reintrat deplin în drepturile sale de proprietate, baza sportivă era compromisă, iar clădirile din incintă erau degradate. Stadionul de fotbal nu mai era funcțional, tribunele și toate dotările erau dezafectate și mutate încă din anul 1985.

Banca Națională a respectat întocmai prevederile Protocolului semnat cu Ministerul Tineretului și Sportului în 1991. În anul 1996, a reconstruit stadionul la standardele primei ligi de fotbal, astfel că a putut să găzduiască, în 1998, Campionatul european de fotbal pentru tineret. De asemenea, după 1990, Banca Naţională a restructurat principalele clădiri din această incintă, care găzduiesc în prezent Centrul de Perfecţionare Profesională, precum și alte structuri ale Băncii, astfel încât aici își desfășoară activitatea zilnic aproximativ 170 de funcționari ai instituției noastre.

În același timp, Banca Națională a revigorat cu grijă spaţiile verzi, diferența dintre rarii platani ce mai pot fi văzuți pe unele străzi din București și cei grupaţi în patrimoniul natural al BNR din Str. Dr. Staicovici fiind evidentă. Niciunul nu are semeţia celor aflaţi în grija Băncii Naţionale, care le acordă atenția cuvenită unor exemplare protejate, fiecare având fișa sa de monitorizare.

O analiză mult mai detaliată a acestei proprietăți, a statutului său juridic și a diverselor inițiative care au încercat sa preia aceasta proprietate găsiți pe site-ul BNR, în articolul domnului Adrian Vasilescu: Statutul juridic al patrimoniului BNR între lumini și umbre – studiu de caz Parcul cu Platani.

În contextul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, transpunerea prevederilor aquis-ului UE la nivelul cadrului legislativ de reglementare a activității BNR s-a concretizat în adoptarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, noul act normativ încorporând recomandările Băncii Centrale Europene privind asigurarea convergenței juridice cu legislația europeană în domeniu.

Mai mult, după aderarea României la Uniunea Europeană (2007), când Banca Națională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, capacitatea instituției noastre de a se implica financiar în activități care excedează obiectivelor unei bănci centrale este limitată.

Banca Națională a prezentat în Parlament mai multe propuneri privind transferul prin lege către statul român a unei părți din această proprietate care cuprinde amenajările sportive, așa cum au fost transferate și celelalte proprietăți menționate anterior, amintind că în plus, după aderarea la UE trebuie să fie îndeplinite și rigorile impuse de legislația europeană.

Într-o prezentare susținută la Universitatea din Craiova în anul 2018 am subliniat că Banca Națională a României nu a făcut altceva decât să adauge valoare unei zone de patrimoniu a orașului București, prin reamenajarea parcului și dezvoltarea clădirilor, iar punerea în valoare a arenelor de sport aflate în cadrul acestui parc trebuie să se facă în condițiile legii pentru ca întregul ansamblu să-şi păstreze şi valoarea de patrimoniu şi cea utilitar-sportivă.”