Îţi mulţumesc, prietene!

Uite, încep azi chiar aşa: îţi mulţumesc, prietene! Îţi mulţumesc! Te miră şi te ia prin surprindere, ştiu, gestul meu. Dar te şi bucură, te încântă, te copleşeşte, ştiu… Păi dacă nu îţi cunosc eu reacţiile, la nervi, la bucurie, la buşituri, la lucruri sensibile, la tăifăsuit, la orice din lumea asta, cine să le mai cunoască?

Ne ştim, cum ar veni, din cretacic, am văzut, am auzit, am trecut împreună prin multe, şi nu au fost, obiectiv vorbind, numeroase momentele în care m-am pus ca să zic aşa, cu mulţumirile pe tine. Dar azi, nu ştiu, volens – nolens, îţi mulţumesc, prietene. Ce să zic, m-o fi prins nostalgia… M-or fi năpădit amintirile. Mi-or fi venit în minte frânturi de viaţă – şi nu puţine au fost – în care tu ai fost lângă mine… Cine să ştie ce e în capul unei femei…

Cert e doar că, îţi mulţumesc, prietene! Tu ştii, indiferent când vei citi aceste rânduri şi unde – că nu stai ca mine, toată ziua, bună ziua, pe net, de ard oala cu ciorbă, cu ciorbă, prietene, îţi dai seama cum casc gura pe aici? Nu e de laudă ce-ţi spun, dar ştii că, faţă de tine nu am ascunzişuri şi, dacă am comis-o, am comis-o, ce să mai zic… – că o fac din suflet.

Că nu fac nimic de dragul de-a face. Că nu arunc, deşi mânuiesc binişor cuvintele, cu vorbe fără temei. Îţi mulţumesc, da, prietene! Îţi mulţumesc că, la întrebările mele – multe, dificile, existenţiale şi nu doar – tu ai avut, ai, întotdeauna răspunsuri. Ferme. Certe. Edificatoare. Coerente. Răspicate. Necesare. Bune. Îmbucurătoare. Drepte.

Îţi mulţumesc că, la momentul potrivit, mi-ai arătat oglinda şi m-ai făcut să mă privesc în ea, aşa cum sunt, aşa cum mă ştii tu, aşa cum m-a făcut mama, nu în felul – prăpăstios sau, dimpotrivă, ascendent – în care mă vedeam eu.

Îţi mulţumesc, prietene! Acuma, vezi şi tu cum faci să iei la cunoştinţă despre aceste mulţumiri, că nu ştiu când mă mai apucă ardoarea de a ţi le spune, căci, ştii, mai am şi alte treburi de făcut. Nu stau doar de mulţumiri, da?… Hmmm… Dar acum îţi mulţumesc. Mi-ai ascultat de milioane de ori prostiile pe care le debitam la foc mare, de să dea în clocot, şi, desigur, pentru asta îţi mulţumesc, prietene.

M-ai privit tot timpul în ochi şi mi-ai dat, când nu mai aveam, forţă, din rezerva ta. Pot să nu-ţi mulţumesc pentru asta? Mi-ai stat umăr lângă umăr când viaţa s-a pus cu răstignitul pe mine şi, cu siguranţă, îţi mulţumesc, şi pentru asta, prietene. M-ai ţinut de mână şi nu m-ai lăsat să plâng singură, când m-au năpădit, căci nu m-au iertat nici pe mine în viaţa asta, lacrimile. Ai fost acolo, lângă mine, şi îţi mulţumesc, prietene.

Şi parcă numai la necaz mi-ai stat alături? Cu cine am împărţit toate bucuriile, toate reuşitele, toate victoriile, toate realizările? Cu tine, prietene, şi îţi mulţumesc! Cine citea printre cei dintâi, ca să nu zic chiar primul, că ţi-o iei în cap, mâzgălelile mele? Cine mă suna la patru dimineaţa, de trepida casa ca la cutremur, ca să-mi spună că scriu tot mai bine, tot mai frumos, tot mai incitant, că au dreptate ăia care spun că scriu ca… – mă rog, acum e momentul de mulţumiri pentru tine, nu de laudă pentru mine – de mă motiva, cu vorbele sale pentru juma’ de an?

Păi, da, tu, prietene, şi-ţi mulţumesc. (O să-ţi trimit ce am mai scris din noul roman, ia-ţi, deci, liber, că plângi pe birou a doua zi, de zice şef’-tău că iar n-ai câştigat la loto şi jeleşti după juma’ de salariu, cu care puteai să-ţi cumperi, na, pantofi… Iar eu stau cu ochii pe telefon, când bat orologiile de 3-4 şi trâmbiţează cocoşii de răsărit, ca să nu mă iei iar prin surprindere, ca iarna pe primarii României şi să fac tahicardie, gândindu-mă că, Doamne sfinte, ţi s-a făcut rău în tramvai sau ţi-au spart hoţii casa şi au vrut să te ia şi pe tine cu ei!…)

Şi cu cine împart adesea bunătăţile de la cuptor, fiind tu, de multe ori, cobaiul de care am nevoie pentru experienţele-mi culinare? Îţi mulţumesc şi pentru asta, prietene. De unde îmi veneau – şi-mi vin – pe toate căile posibile, la momentul oportun, cuvintele de care aveam nevoie? Hai că ştii, nu face pe modestul! Deci, îţi mulţumesc, prietene! Şi cine, oare, din toate aeroporturile lumii, din gări şi de pe coclauri îşi face, mereu, mereu, griji pentru mine şi îmi telefonează ca să ştie dacă sunt bine? Desigur, tu şi iar îţi mulţumesc.

Dar unde şi când, în baza prieteniei noastre de o mie de ani, nu ai fost lângă mine? M-ai urmat chiar şi pe site-urile literare, unde eu mă joc, că aşa îmi place, de-a scribul şi te încarci, pentru mine, cu toate poveştile fabuloase şi mirifice de acolo, comentezi, te lansezi în tirade literare, deşi eu ştiu, o faci doar pentru mine, iubeşti toate aceste lucruri doar pentru că le iubesc eu. Ei, bine, da, îţi mulţumesc, prietene! De fapt, când n-ai fost lângă mine? Of, prietene… Îţi mulţumesc.

P.S. Cei care credeţi că vă regăsiţi în aceste rânduri… Cei cărora bănuiţi că mă adresez… Cei care ştiaţi că vă sunt prietenă. Muuuuuuuuulţi! Hmmm… E bine să fiţi atenţi la detalii. Căci, uite, ce să vezi, am reevaluat, ca Băsescu pe vremuri, oamenii din jurul meu. A, îţi mulţumesc, prietene!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole