M.S.: Trei noi cazuri de variola maimuței. EMA a anunțat examinarea unui vaccin contra acestei boli

Publicat: 29 iun. 2022, 12:16, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
M.S.: Trei noi cazuri de variola maimuței. EMA a anunțat examinarea unui vaccin contra acestei boli

Ministerul Sănătății (M.S.) a transmis, marți, că au fost diagnosticate trei noi cazuri de variola maimuței în țara noastră. ”Este vorba despre trei bărbați cu vârste de 24, 33 și 38 de ani. Toți sunt din București. Starea lor de sănătate este bună și se află în izolare: unul în spital și doi la domiciliu”.

Ministerul Sănătății mai transmite că se efectuează anchete epidemiologice pentru depistarea contacților direcți.

Potrivit Ministerului Sănătății, în țara noastră, până acum au fost diagnosticați nouă pacienți cu variola maimuței.

O amenințare. Un vaccin

Recent, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că focarul global de variola maimuței este o amenințare sanitară a cărei evoluție este îngrijorătoare, fără a atinge încă stadiul de urgență sanitară mondială.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a anunțat, marți, că a început examinarea unui vaccin contra variolei umane pentru extinderea acestuia contra variolei maimuței, care se răspândește în Europa.