Mai și iunie, termene concrete pentru reorganizarea instituțiilor de stat. Lista ministerelor vizate

Publicat: 04 apr. 2024, 23:32, de Viorela Pitulice, în ACTUALITATE , ? cititori
Mai și iunie, termene concrete pentru reorganizarea instituțiilor de stat. Lista ministerelor vizate
Guvernul Romaniei, Sediu Guvern

Cancelaria premierului anunță că au fost reorganizate 8 instituții la nivel de aparat central din cele 20 de instituții centrale, fiind vorba inclusiv de Secretariatul General al Guvernului și Cancelaria Prim-Ministrului.

Joi, la începutul şedinţei de Guvern, a venit și amenințarea premierului: în 3 luni trebuie încheiată toată procedura de reorganizare a aparatului central.

„Din totalul de 20 de instituţii centrale au fost reorganizate, până în acest moment, opt instituţii la nivel de aparat central. Mai avem trei luni pentru a încheia toată procedura de reorganizare a aparatului central, astfel încât pe urmă să putem coborî la nivelul agenţiilor şi pe urmă autorităţile locale”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Iată lista ministerelor/instituțiilor care s-au reorganizat la nivelul de aparat central: Ministerul Afacerilor Externe; Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; Ministerul Energiei; Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; Ministerul Cercetării, Digitalizării și Inovării; Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Secretariatul General al Guvernului și Cancelaria Prim-Ministrului.

De asemenea, până în luna mai 2024, urmează să fie finalizat procesul de reorganizare la alte câteva ministere:

– Ministerul Educației;

– Ministerul Afacerilor Externe pentru structurile subordonate;

– Ministerul Economiei, Antreprenorialului și Turismului și structurile subordonate;

– Ministerul Energiei pentru structurile subordonate;

– Ministerul Sănătății va pune în transparență actul normativ de reorganizare pe 15 aprilie 2024.

De asemenea, până în luna iunie 2024 va fi finalizat procesul de reorganizare următoarele ministere:

– Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are programată finalizarea reorganizării până la 15 iunie 2024;

– Ministerul Justiției a pus deja în transparență proiectele de acte normative și estimează finalizarea procesului până la finalul lunii iunie;

– Ministerul Educației pentru structurile subordonate;

– Ministerul Afacerilor Interne are în plan să finalizeze reorganizarea până la finalul trimestrului II 2024. O parte dintre instituțiile subordonate au fost deja reorganizate;

– Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și structurile subordonate;

– Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a pus actele normative în transparență în decembrie 2023, finalizarea procesului este programată pentru iunie 2024;

– Ministerul Cercetării, Digitalizării și Inovării pentru structurile subordonate ministerului;

– Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor estimează că va finaliza procesul în iunie 2024.

– Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru instituțiile subordonate.

Ministerul Familiei are în program finalizarea restructurării pentru o parte din instituțiile subordonate, termenul fiind 30 iunie 2024.

Ministerul Culturii estimează respectarea termenului de 30 iunie 2024.