Marcel Ciolacu anunță că și în România va fi introdus salariul minim european

Publicat: 02 apr. 2024, 15:21, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în POLITICĂ , ? cititori
Marcel Ciolacu anunță că și în România va fi introdus salariul minim european
Alegeri prezidentiale, in septembrie

Premierul Marcel Ciolacu și PSD își asumă drept obiectiv prioritar al Guvernului introducerea salariului minim european în România. Premierul arată că deja se lucrează la implementarea legislației europene și până la finalul anului 2024 se va adopta în legislația națională.

”PSD își asumă ca obiectiv politic major implementarea salariului minim european în România, până la finalul anului 2024. În acest sens, specialiștii PSD lucrează deja la elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Propunerea va fi realizată în colaborare cu ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.

PSD consideră că trebuie definit un mecanism automat pentru majorarea anuală a salariului minim din România, într-o manieră predictibilă, care să garanteze creșterea nivelului de trai și a puterii de cumpărare pentru toți salariații din România”, se arată în comunicatul de astăazi al PSD.

Creșterea salariului minim la 3.700 de lei, anunțată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană. PSD consideră că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor.

„Introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important, în special pentru salariații din sectorul privat, unde există cel mai mare număr de angajați încadrați cu acest nivel minim de salarizare.”, se mai arată în comunicatul PSD.

Textul final al Directivei privind salariile minime adecvate a fost adoptat de Consiliul European la 4 octombrie 2022. Documentul a stabilit noi norme la nivelul UE care promovează salarii minime legale adecvate în Europa și contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai ale angajaților din Uniunea Europeană.

Statelor membre în care sunt prevăzute salarii minime legale li se solicită să instituie un cadru pentru stabilirea și actualizarea respectivelor salarii minime în conformitate cu un set de criterii clare.

Actualizările salariilor minime legale vor avea loc cel puțin o dată la doi ani (sau cel mult o dată la patru ani pentru țările care utilizează un mecanism de indexare automată).

Cu toate acestea, directiva nu prevede un nivel specific al salariului minim pe care statele membre trebuie să îl atingă.