Marele actor Alain Delon, interviu cu dezvăluiri incomode

Publicat: 04 mai 2021, 23:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Marele actor Alain Delon, interviu cu dezvăluiri incomode

Alain Delon s-a retras de pe scena publică din cauza problemelor de sănătate, dar acum îşi pregăteşte revenirea. Nu pur și simplu, ci prin acordarea unui interviu televizat.

Acest lucru se întâmplă după doi ani de la accidentul vascular cerebral, potrivit BFM TV.

El va vorbi cu prietenul său Cyril Viguier, prezentator al Grand Journal de pe TV5 Monde, după cum a anunțat și Le Journal de Dimanche. Potrivit săptămânalului, actorul în vârstă de 85 de ani va acorda un „interviu-fluviu” în care va vorbi despre actualitate – „pandemie, suburbii, Macron, MeToo”. Presa franceză notează că vor fi și dezvăluiri incomode…

Alain Delon este cunoscut pentru spiritul de frondă împotriva cutumelor societății franceze actuale, în particular și împotriva întregii societăți, la modul general. El va aborda şi probleme din viaţa, cariera sa şi va vorbi despre cel mai recent proiect de cinema. Acest interviu foarte aşteptat va fi difuzat în iunie. 

S-a recuperat în Elveția

Delon a suferit un accident cardio-vascular şi a avut o „uşoară” hemoragie cerebrală în 2019. S-a recuperat în Elveţia şi nu a avut nicio apariţie publică, cu excepţia câtorva mesaje publicate pe Instagram de copiii săi Anthony, Alain-Fabien şi Anouchka.

Ultimul rol în cinema al lui Delon a fost în 2018. El a jucat în „Toute ressemblance„, primul film al lui Michel Denisot, o comedie despre culisele unui jurnal televizat. Delon nu mai jucase de 10 ani, de la „Astérix aux Jeux Olympiques” unde îl interpretează pe Cezar.