Marile companii multinaționale și-au închis fabricile și activitățile din Ucraina, de teama războiului

Publicat: 26 feb. 2022, 10:40, de Puterea.ro, în Business , ? cititori
Marile companii multinaționale și-au închis fabricile și activitățile din Ucraina, de teama războiului
Sursa foto: Pixabay.com

Producătorul de bere Carlsberg, îmbuteliatorul Coca-Cola HBC şi producătorul de ţigarete Japan Tobacco se numără printre companiile străine care şi-au închis fabricile din Ucraina, după invazia Rusiei, în timp ce giganţii UPS şi FedEx Corp au încetat serviciile de livrări din şi spre Ucraina.

Ucraina şi-a închis spaţiul aerian după atacul forţelor ruseşti, astfel că transportatorul aerian Wizz Air a decis să îşi evacueze echipajele din Ucraina, familiile lor şi patru avioane aflate la sol în Kiev şi Lvov.

Multe companii cu expunere pe Rusia aşteaptă mai multe clarificări cu privire la sancţiunile occidentale şi evaluează impactul măsurilor anunţate deja.

Washingtonul a anunţat joi un set de măsuri care vor afecta capacitatea Rusiei de a face afaceri în principalele valute, pe lângă sancţiuni care vizează băncile şi companii de stat din Rusia. SUA au impus de asemenea sancţiuni companiei care este în spatele gazoductului Nord Stream 2 în timp ce preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunţat că Bruxelles-ul va bloca accesul Rusiei la tehnologii şi pieţe importante.

În acest context, grupul danez Carlsberg, care controlează 31% din piaţa berii din Ucraina a oprit producţia la toate cele trei fabrici de bere din Ucraina în timp ce Coca-Cola HBC şi-a închis şi el fabrica de îmbuteliere. Grupul Japan Tobacco şi-a închis fabrica de ţigarete de la Kremenchuck, centrul Ucrainei, în timp ce producătorul japonez de componente auto Sumitomo Electric Industries, care are 6.000 de angajaţi în Ucraina, va suspenda operaţiunile la uzinele sale începând de vineri, informează Reuters.

În paralel, grupul danez Maersk, cea mai mare companie de shipping din lume, a oprit operaţiunile din Ucraina până la finele lunii februarie şi şi-a închis birourile principale din Odessa, iar transportatorul de marfă danez DSV şi-a încetat şi el operaţiunile din Ucraina.

Cea mai mare bancă britanică Lloyds a avertizat că este în stare de alertă pentru posibile atacuri cibernetice din Rusia, iar unele companii au avertizat că livrările de materii prime ar putea avea de suferit.

Rolls-Royce şi Safran și-au majorat proviziile de titan

Producătorii de motoare de avion Rolls-Royce şi Safran au anunţat joi că şi-au majorat proviziile de titan. Utilizarea titanului, din care cea mai mare parte provine din Rusia, a crescut în ultimii ani pe măsură ce constructorii de avioane încearcă să producă aparate mai uşoare.

Marii producători de cipuri spun că se aşteaptă la perturbări limitate asupra lanţurilor de aprovizionare de pe urma conflictului din Ucraina graţie stocurilor, dar unii analişti spun că ar putea exista un impact pe termen lung. Ucraina este un mare producător de neon, un gaz utilizat în procesul de producţie a cipurilor, furnizând peste 90% din neon-ul utilizat de SUA în producţia de semiconductori.